Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tupeu scandalos al papei Francisc: Îi ia apărarea fostului papă, cel care a recunoscut că a mințit în ancheta în care mii de copii au fost violați de preoți

Papa Benedict

Vaticanul i-a luat miercuri apărarea papei emerit Benedict al XVI-lea, vizat de acuzaţii în legătură cu gestionarea violenţelor sexuale împotriva minorilor într-un raport publicat săptămâna trecută în Germania, informează AFP.

Potrivit acestui raport independent, Benedict al XVI-lea, care a renunţat la funcţia sa în 2013, nu a întreprins nicio măsură pentru a îndepărta patru preoţi suspectaţi de violenţe sexuale împotriva minorilor din arhiepiscopia München şi Freising, pe care a condus-o între 1977 şi 1982, scrie agerpres.ro.

Citește și: Biserica Catolică se zguduie: Papa Benedict al XVI-lea recunoaște că A MINȚIT în ancheta abuzurilor sexuale

Dar Vaticanul, prin vocea directorului editorial al media Sfântului Scaun, a apărat activitatea prelatului german contra abuzurilor sexuale din Biserica Catolică în timpul mandatului său pontifical.

După ce a "combătut acest fenomen în calitate de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei", Joseph Ratzinger a promulgat ca papă "regulamente extrem de severe împotriva clericilor autori ai abuzurilor, adevărate legi speciale pentru combaterea pedofiliei", a scris Andrea Tornielli într-un articol publicat miercuri pe Vatican News, site-ul oficial al Vaticanului.

Citește și: RAPORTUL care arată ce fac papii: Benedict al XVI-lea i-a acceptat pe preoţii pedofili și nu a luat nicio măsură

"Însuşi Joseph Ratzinger a fost primul papă care s-a întâlnit cu victimele abuzurilor de mai multe ori în timpul călătoriilor sale apostolice. Aşa cum Benedict al XVI-lea a fost (...) cel care a propus chipul unei Biserici penitente, care se smereşte cerând iertare", a continuat el.

Reamintind că raportul de la München "nu este o anchetă judiciară şi cu atât mai puţin o hotărâre definitivă", Tornielli a notat că, după estimările sale, concluziile sale "vor contribui la lupta împotriva pedofiliei în Biserică dacă nu se vor reduce la căutarea unor ţapi ispăşitori şi a unor judecăţi sumare".

Citește și: Vaticanul şi-a exprimat din nou 'sentimentul de ruşine şi de remuşcare' pentru violenţele sexuale comise asupra minorilor

Luni, papa Benedict al XVI-lea şi-a rectificat declaraţiile şi a recunoscut că a participat la o reuniune cheie în 1980 pe tema unui preot german suspectat că ar fi agresat sexual minori, contrar celor declarate autorilor raportului. Însă, el a negat orice responsabilitate în acest caz.

După publicarea raportului, Vaticanul a declarat că doreşte să-l studieze în detaliu, reiterând "sentimentul de ruşine şi de remuşcare" pentru violenţele sexuale comise de unii dintre preoţii catolici asupra unor minori.

Citește și: Fostul papă Benedict al XVI-lea a negat că ar fi fost la curent cu abuzurile Legionarilor lui Hristos în perioada în care era cardinal .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.