Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia s-a supărat pe occidentali: A interzis băncilor sale să tranzacţioneze cu Citibank, BNP Paribas şi UBS

Twitter
erdogan

Autoritatea de reglementare şi supervizare bancară din Turcia (BRSA) a interzis creditorilor locali să tranzacţioneze lire turceşti cu Citibank, BNP Paribas şi UBS AG, apreciind că cele trei bănci străine nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de moneda turcă, transmit Anadolu şi Bloomberg.

Decizia vine după ce presa de stat a susţinut că instituţii financiare neidentificate din Londra sunt angajate în acţiunile menite să deprecieze lira turcească, prin cumpărarea de valută de pe piaţă, scrie agerpres.ro.

Citește și: Ion Iliescu, mesaj pentru SPP: ‘Am avut o relație normală cu comandanții și angajații serviciului’

Joi dimineaţă, lira turcească s-a depreciat la un nivel record faţă de dolar dar apoi s-a apreciat, în urma anunţului Autorităţii de reglementare bancară din Turcia.

Recent, instituţia a limitat suma în lire pe care băncile turceşti o pot face disponibilă investitorilor şi băncilor străine, într-o încercare de a-i descuraja pe cei care pariază împotriva monedei locale.

Citește și: Arafat: ‘Înțeleg perfect supărarea și frustrarea cetățenilor care doresc cât mai repede întoarcerea la normalitate’

Luna trecută, Banca Centrală a Turciei (CBRT) a redus dobânda de referinţă cu un punct procentual, la 8,75%, după ce anterior îşi exprimase disponibilitatea de a înăspri politica monetară pentru a ţine sub control inflaţia şi a atenua efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Într-un comunicat dat publicităţii după şedinţa de politică monetară, Banca Centrală a Turciei a atras atenţia asupra activităţii economice reduse înregistrate de la mijlocul lunii martie, ca efect al pandemiei asupra turismului, comerţului şi cererii interne.

Citește și: Medicul Alexandru Rafila: ‘mai bine nu port mănuși și mă spăl din jumătate în jumătate de oră’

"În pofida recentei deprecieri a lirei turceşti, pe fondul evoluţiilor globale", ne aşteptăm ca inflaţia să scadă în următoarele luni, "în urma declinului preţurilor materiilor prime pe plan global, în special la ţiţei şi metale", a apreciat CBRT.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.