Turcia a apreciat marţi că mesajele transmise de talibani de la preluarea puterii la Kabul au fost unele pozitive şi a adăugat că ea poartă discuţii cu mişcarea islamistă radicală, informează AFP.
"Receptăm de o manieră pozitivă mesajele transmise până acum de talibani, către străini şi reprezentanţele lor diplomatice, dar şi către propriul popor. Sperăm că aceasta se va reflecta în acţiunile lor", a declarat şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu în timpul unei conferinţe de presă în Iordania, retransmisă de posturile de televiziune turce, notează Agerpres.
"Vom continua să dialogăm cu toate părţile în Afganistan, inclusiv cu talibanii", a adăugat el.
După o ofensivă-fulger, talibanii au cucerit duminică şi capitala Kabul, proclamând revenirea lor la putere în Afganistan, la 20 de ani după ce au fost alungaţi.
Revenirea talibanilor a provocat duminică şi luni scene de panică, în special pe aeroportul din Kabul, unde mii de persoane s-au grăbit să ajungă în încercarea de a pleca din ţară.
Turcia, care dispune de câteva sute de militari în Afganistan, participă la securizarea aeroportului din Kabul împreună cu SUA.
Luna trecută, Ankara chiar a propus SUA să preia securizarea aeroportului după retragerea soldaţilor americani, însă acest plan pare să fi fost compromis de revenirea talibanilor care au atenţionat deschis Turcia împotriva menţinerii trupelor sale.
"Acum, ei (afganii) vor să discute între ei. Cine va lua parte la tranziţie, ce tip de guvern temporar vor avea ei? Vom vedea şi vom discuta despre toate acestea", a declarat Cavusoglu.
Ministrul turc a adăugat că operaţiunile de evacuare a cetăţenilor turci şi străini ce doresc să părăsească Afganistanul vor fi reluate după ce situaţia de pe aeroportul din Kabul se va fi stabilizat.
Ankara a repatriat luni peste 300 de cetăţeni ai săi, cu unul dintre ultimele avioane care au părăsit aeroportul.
"Nu facem decât să evacuăm propriii noştri cetăţeni, ca şi pe cei ai altor ţări. Am avut contacte cu numeroase guverne străine cu privire la aceasta", a mai afirmat Cavusoglu.
Turcia salută 'mesajele pozitive' transmise de talibani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

50
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
50

90
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
90

14
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
14

543
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
543

936
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
936

822
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
822

244
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
244

436
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
436

393
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
393

3.295
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.295

1.492
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.492

1.604
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.604

2.832
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.832
















Comentează