Şase membri ai forţelor de securitate turce au fost ucişi şi alţi şapte răniţi într-un atac întreprins de către militanţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în apropiere de o bază militară din provincia Siirt (sud-est), au indicat vineri surse din domeniul securităţii, citate de agenţia dpa, scrie agerpres.ro.
Potrivit surselor, atacul a avut loc în zona bazei militare din districtul Eruh al provinciei Siit şi persoanele ucise erau din cadrul unei miliţii ce asigură paza unui sat şi care sprijină armata turcă.
DPA notează că nu este clar când a avut loc atacul. Agenţia turcă de presă Anadolu a indicat că patru soldaţi au fost ucişi şi trei gardieni din satul respectiv au fost răniţi în atac, ce a avut loc într-o zonă unde se efectuau lucrări pe o şosea.
PKK este desemnat drept grupare teroristă de către Turcia, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Conflictul din sud-estul ţării, unde în majoritate sunt kurzi, escaladează în general odată cu sosirea primăverii în regiunea muntoasă.
Peste 40.000 de persoane au fost ucise în conflictul dintre statul turc şi PKK, ce a lansat o insurecţie separatistă în 1984. Conflictul s-a intensificat după ruperea armistiţiului în 2015.
La începutul acestei luni, Turcia a cucerit oraşul sirian Afrin (nord), după o ofensivă ce a durat două luni împotriva miliţiei kurde siriene YPG (Unităţile de apărare a poporului), pe care Ankara o consideră drept o extensie a PKK.
Turcia: Şase membri ai forţelor de securitate ucişi şi alţi şapte răniţi, într-un atac al militanţilor kurzi
București
9°C
Articole Similare

334
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
334

55
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
55

1.066
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.066

454
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
454

38
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
38

1.274
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.274

2.243
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.243

1.255
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.255

328
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
328

528
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
528

432
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
432

4.828
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.828

1.671
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.671
















Comentează