Premium
Aproape o treime (1,7 milioane) dintre cei 3,6 milioane de refugiaţi sirieni înregistraţi în acest moment oficial în Turcia sunt copii, dintre care mai mult de 500.000 primesc în prezent sprijin pentru a fi integraţi sistemului naţional de învăţământ din această ţară, în cadrul programului PIKTE - Promoting the Integration of Syrian Children into the Turkish Education System (Promovarea Integrării Copiilor Sirieni în Sistemul de Educaţie din Turcia), conform datelor furnizate de către Direcţia Generală pentru Managementul Migraţiei (Directorate General for Migration Management - DGMM) din Turcia în luna octombrie 2019 potrivit Agerpres
Astfel, dacă iniţial au fost construite 300 de centre temporare de educaţie în această ţară, în contextul în care autorităţile au crezut că situaţia numeroşilor refugiaţi avea să fie una temporară, în anul 2015 a devenit clar că această situaţie urma de fapt să se permanentizeze, autorităţile turce fiind nevoite ca, împreună cu partenerii lor europeni, să caute să adopte noi soluţii pe termen lung. Prin urmare, în prezent, numărul acestor centre educaţionale temporare a fost redus la 25, majoritatea copiilor sirieni fiind între timp transferaţi în şcolile obişnuite din sistemul de învăţământ din Turcia, conform declaraţiei făcute de către coordonatoarea proiectului PIKTE, Pinar Özel, cu ocazia unei vizite la o şcoală de cartier din Istanbul, organizată de Delegaţia Uniunii Europene în Turcia pentru jurnalişti din statele membre.
Procesul prin care aceşti copii proveniţi din familiile de refugiaţi au fost transferaţi în sistemul de învăţământ public nu a fost însă deloc unul uşor, a explicat Pinar Özel, scop în care au fost gândite mai multe măsuri de gestionare a situaţiei. Prima şi probabil cea mai importantă dintre aceste măsuri obligatorii care au fost luate pentru ca aducerea copiilor sirieni în şcolile normale din Turcia să fie posibilă a fost lărgirea infrastructurii existente. Au fost construite nu mai puţin de 180 de şcoli noi şi extinse altele deja existente.
Următoarea măsură obligatorie a fost aceea de a angaja, pe lângă personalul didactic, care de asemenea a primit întăriri majore, mai mult personal auxiliar suplimentar în centrele de învăţământ. De exemplu, în pofida lărgirii şcolilor şi a construcţiei de şcoli noi, clasele de elevi au devenit oricum mai aglomerate, fiind nevoie de personal suplimentar care să asigure curăţenia în şcoli.
De asemenea, datorită faptului că, în unele unităţi de învăţământ numărul copiilor sirieni a ajuns chiar să-l depăşească pe cel al copiilor turci, ceea ce a condus la o creştere a tensiunii în şcoli şi a riscului unor incidente neplăcute, a fost nevoie ca şcolile să angajeze şi personal suplimentar de securitate.
Sistemul de învăţământ turcesc prevede deja obligativitatea şcolilor de a le asigura consiliere psihologică copiilor care dovedesc anumite probleme de comportament, probleme la care copiii refugiaţilor sirieni sunt de multe ori predispuşi ca urmare a traumelor suferite în dificila călătorie pe care aceştia au făcut-o alături de părinţii lor pentru a ajunge în Turcia, dar a fost nevoie totuşi de angajarea de personal suplimentar şi în acest sens.
O altă problemă majoră care a trebuit să fie gestionată de autorităţile turce împreună cu partenerii din UE a fost aceea că aceşti copii adoptaţi de sistemul turc de învăţământ nu cunosc limba turcă. Conform datelor furnizate de către Comisia Europeană, nu mai puţin de 4.500 de profesori de limba turcă au fost angajaţi pentru a le preda limba turcă copiilor sirieni. Datorită diferenţelor existente între sistemul de învăţământ din Siria şi cel din Turcia sau a faptului că au lipsit o perioadă îndelungată de la şcoală, mulţi copii au avut nevoie de ajutor şi pentru a recupera materia pierdută.
Pe lângă toate acestea, 40.000 de elevi sirieni din Turcia beneficiază de transport gratuit, rechizite şi alte beneficii.
Însă, în pofida tuturor acestor facilităţi oferite, dacă cei din clasele mai mici reuşesc să se adapteze mai uşor în clasele lor mixte (datorită numărului mare de copii sirieni integraţi în anumite şcoli, există şi clase care sunt compuse în întregime din copii sirieni), în contextul în care aceştia nu îşi mai amintesc mare lucru sau nimic din viaţa lor anterioară din Siria şi cunosc deja mai bine limba turcă decât araba pe care o vorbesc acasă, problemele cresc odată cu vârsta, abandonul începând să crească vertiginios începând cu clasa a 8-a până în clasa a 12-a, în rândul copiilor sirieni. Prin urmare, numărul elevilor sirieni de liceu care îşi continuă studiile în sistemul de învăţământ turcesc este deocamdată unul foarte mic, în contextul în care în Siria parcurgerea claselor de liceu nu era obligatorie. Mulţi dintre aceşti copii, care ar trebui să urmeze cursurile de liceu, încep să muncească foarte devreme.
Există de asemenea şi programe de instruire pentru profesori, care pe lângă predarea materiei respective trebuie să îi poată ajuta pe copii să dezvolte şi un anumit simţ de apartenenţă la societatea turcă. Conform coordonatoarei programului PIKTE, mai multe studii au fost conduse la nivel academic, cu scopul de a evalua dacă lucrurile au fost sau nu făcute corect până acum în ceea ce priveşte procesul de integrare a copiilor sirieni în sistemul turcesc de învăţământ sau e nevoie de anumite schimbări, de noi abordări.
Având în vedere toate aspectele de mai sus şi complexitatea situaţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale al Republicii Turcia afirmă că, deşi ajutorul de la UE este unul substanţial şi necesar, nu este suficient, contribuţia autorităţilor turce fiind şi ea, la rândul ei, mai mult decât semnificativă.
În paralel cu organizarea şcolilor din sistemul public turcesc, pentru a-i adapta cât mai bine pe elevii sirieni, partenerii turci şi europeni au dezvoltat şi un sistem de centre de predare a limbii turce destinat adulţilor, în cadrul proiectului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Programme - UNDP), denumit Proiectul de Rezilienţă ca Răspuns la Criza Siriană (Turkey Resilience Project in Response to Syria Crisis - TRP), finanţat de UE, prin intermediul European Union Regional Trust Fund (EUTF).
Proiectul are scopul de a răspunde nevoilor critice, cum ar fi accesul pe piaţa muncii şi continuarea exercitării de presiuni asupra municipalităţilor în gestionarea problemelor cu care se confruntă refugiaţii sirieni care nu au cunoştinţe de limba turcă. Conform estimărilor, numărul beneficiarilor din rândul refugiaţilor sirieni aflaţi sub protecţie temporară şi al membrilor comunităţilor gazdă ar trebui să ajungă la 55.000.
Conform cifrelor puse la dispoziţie de către coordonatorii proiectului, 70 la sută dintre cursanţii acestor centre de învăţare a limbii turce sunt femei, principala motivaţie a acestora fiind aceea de a putea comunica mai bine cu profesorii copiilor lor, care sunt înscrişi în sistemul de învăţământ din Turcia, cu medicii din spitalele din Turcia şi, în general, cu oficialităţile. De altfel, mulţi dintre aceşti copii educaţi în sistemul naţional din Turcia îşi ajută deja părinţii în dialogul cu oficialităţile.
Există însă şi femei siriene care vor să urmeze mai departe cursuri la universitate sau să îşi desăvârşească educaţia, astfel încât învăţarea limbii turce devine cu atât mai imperativă.
Oricum, dacă în cazul femeilor siriene (care au de obicei un număr mare de copii şi nicio intenţie de a se angaja) învăţarea limbii turce ţine de nevoia acestora de a se descurca în societate, în cazul bărbaţilor principala motivaţie pentru care aceştia se înscriu la cursurile de limbă turcă este determinată de nevoia lor de a se integra pe piaţa muncii din Turcia, afectată şi ea de războiul din ţara vecină.
De altfel, lipsa educaţiei în general îi face pe aceşti refugiaţi sirieni să devină ţinte uşoare ale diferitelor organizaţii extremiste aflate mereu în căutare de noi recruţi, după cum a explicat şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Turcia, ambasadorul Christian Berger, la întâlnirea acestuia cu jurnaliştii, în 15 noiembrie, la Istanbul. Prin urmare, educaţia rămâne unul dintre principalele domenii spre care se îndreaptă eforturile autorităţile turce şi ale partenerilor acestora din Uniunea Europeană, în gestionarea situaţiei refugiaţilor din Turcia.
Începând cu anul 2015, Uniunea Europeană şi statele membre s-au implicat activ în procesul de acomodare a celui mai mare val de refugiaţi din istorie care a luat cu asalt Turcia, în urma declanşării conflictului din ţara vecină, Siria, prin intermediul Instrumentului UE pentru Refugiaţii din Turcia (EU Facility for Refugees in Turkey - FRIT). Suma stabilită a fost de 6 miliarde de euro, bani care au fost împărţiţi în două tranşe a câte 3 miliarde de euro şi gestionaţi împreună cu partenerii instituţionali relevanţi din Turcia, anumite organizaţii ale Naţiunilor Unite, ONG-uri sau instituţii financiare internaţionale, în cadrul a nu mai puţin de 95 de proiecte desfăşurate în mai multe sectoare de activitate.
Concret, până în acest moment a fost angajată în întregime doar prima tranşă, în timp ce în cazul celei de-a doua se apropie de finalizare etapa de identificare a partenerilor locali, care se vor ocupa de faza propriu-zisă de implementare a proiectelor.
De asemenea, între timp, au reînceput negocierile cu statele membre ale Uniunii Europene pentru prelungirea acordării acestui ajutor financiar Turciei, ţară care, datorită poziţionării sale geografice, continuă să primească noi refugiaţi, şi nu doar sirieni, conform declaraţiei făcute de ambasadorul Christian Berger la întâlnirea avută la Istanbul cu mai mulţi jurnalişti din state membre ale UE, în cadrul unei vizite pentru presa străină organizată în 14-15 noiembrie de Delegaţia UE din Turcia.
Noua sumă va depinde însă de mai mulţi factori, cum ar fi, de exemplu, costul pe care îl va avea la final procesul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană. În opinia ambasadorului Berger, speranţele sunt mari că ajutorul va fi acordat în continuare, în contextul în care fenomenul migraţiei se află printre principalele teme de interes de pe agenda noii şefe a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
