Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turneul de şah 'Gambitul Regelui' - la Palatul Elisabeta; Principele Radu a premiat elevii participanţi

turneu şah

Principele Radu a participat, luni, la etapele finale ale turneului de şah "Gambitul Regelui" şi a premiat elevii participanţi.

"Alteţa Sa Regală a salutat participanţii şi organizatorii, ulterior a deschis finala turneului prin mutarea simbolică a unei piese de şah. Principele Radu a premiat elevii care au participat azi la Gambitul Regelui: locul 1 - Sasha-Matei Crăciun; locul 2 - Matei-Andrei Coicev; locul 3 - Vladimir-Alexandru Cnejev; locul 4 - Andrei Negrean", informează Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook.

Desfăşurat sub auspiciile Familiei Regale, Turneul de şah "Gambitul Regelui" a avut loc în Sala Regilor din Palatul Elisabeta şi a fost organizat de Asociaţia Tineretului Regalist şi Federaţia Română de Şah, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei, informează Agerpres.

Numele Gambitul Regelui face referire la una dintre deschiderile vechi atestate documentar (apare în primul manual de şah din 1497) şi, în asociere cu personalitatea Regelui Mihai, evocă statura sa de om de stat care, în anii dificili în care suveranitatea, independenţa şi integritatea României erau în pericol, a luat întotdeauna deciziile cele mai bune, chiar dacă acestea implicau o doză de risc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.