Uniunea Europeană este hotărâtă să respecte acordul încheiat cu Turcia în martie 2016 pentru stoparea fluxului de migraţie pe continent, a declarat marţi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu prilejul unei vizite în Bulgaria, unde a discutat cu oficialităţile de la Sofia despre securitatea la frontierele externe ale Uniunii, relatează Reuters şi BTA. 'Suntem decişi să menţinem închise rutele de migraţie ilegală în regiune. Ne păstrăm angajamentul faţă de implementarea deplină a acordului UE-Turcia', a afirmat Tusk, în cursul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele bulgar Rumen Radev.
'UE îşi onorează angajamentele, la fel cum aşteptăm ca Turcia să continue să-şi respecte partea sa din acord', a continuat preşedintele Consiliului European. 'Bulgaria este, poate, cel mai bun exemplu de cum ne protejăm frontierele. Situaţia este sub control şi dovedeşte cât de eficiente sunt serviciile de frontieră bulgare şi conducerea sa politică. Din punctul meu de vedere, munca excelentă pe care o faceţi la frontiere este dovada că aţi realizat progrese suficiente pentru a deveni membri ai Spaţiului Schengen', dar 'avem nevoie, după cum ştiţi, de (acordul) tuturor statelor membre', a mai spus Tusk.
El a precizat că, 'dacă la frontierele Bulgariei vor apărea probleme suplimentare, UE are deja un plan de finanţare de urgenţă şi este pregătită să reacţioneze rapid pentru a sprijini' această ţară. Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, şi-a arătat îngrijorarea legată de un posibil nou val de migraţie în contextul acutizării tensiunilor între blocul comunitar şi Ankara, înaintea referendumului constituţional din 16 aprilie, la care cetăţenii turci se vor pronunţa cu privire la acordarea de puteri sporite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, conform Agerpres.
'Este extrem de important pentru noi să dezvoltăm relaţii bune de vecinătate cu Turcia. În acelaşi timp, tensiunile în creştere între UE şi Turcia creează cel mai mare risc pentru Bulgaria', a atras atenţia preşedintele Radev, îndemnând ambele părţi să demonstreze bunăvoinţă pentru reducerea acestor tensiuni.
Comentează