Twitter închide contul fostului lider al Ku Klux Klan, David Duke, un susţinător înfocat al lui Trump

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 31-07-2020

Actualizat: 31-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Contul de Twitter al adeptului supremaţiei albe David Duke, fostul conducător al organizaţiei americane de extremă dreapta Ku Klux Klan (KKK), a fost închis vineri de reţeaua de socializare din cauza încălcării regulamentului cu privire la conţinuturi pline de ură, a declarat pentru Cnet un purtător de cuvânt al gigantului, care îşi continuă vânătoare de conturi cu ”conţinut plin de ură” după ce i-a impus primele restricţii preşedintelui american Donald Trump, anunță news.ro.

Ku Klux Klan - o organizaţie care susţine supremaţia albilor şi care a fost înfiinţată în secolul al XIX-lea şi se face vinovată de mai multe crime rasiste ale unor afroamericani în Statele Unite - face obiectul unei petiţii semnate de câteva sute de mii de oameni care cere introducerea KKK în registrul oranizaţiilor teroriste.

Citește și: Cozmin Gușă: Iohannis este destabilizat! N-ar mai avea discernământul și capacitatea necesare pentru a-și exercita funcția de președinte

Potrivit Southern Poverty Law Center, citat de Business Insider, David Duke s-a născut în Oklahoma, la Tulsa - teatrul unei revolte rasiste împotriva afroamericanilor în 1921 - şi a devenit, după ce şi-a încheiat studiile superioare în 1974, un ”Mare Vrăjitor” KKK, altfel spus liderul la scară naţională.

El s-ar fi îndepărtat, apoi, de organizaţie, la sfârşitul anilor '70, pentru a înfiinţa Asociaţia Naţională pentru Promovarea Persoanelor Albe (National Association for the Advancement of Colored People, NAACP).

Un susţinător înfocat al lui Donald Trump - căruia i-a mulţumit în urma atacului de la Charlottesville -, David Duke a publicat în 2013 ”Jewish Supremacism : my awakening to the jewish question”.

Reţelele de socializare au început, în urmă cu câteva săptămâni - după moartea lui George Floyd -, un viraj în vederea contracarării diverselor discursuri ale urii pe platformele lor.

Citește și: Gabriela Firea: Cresc văzând cu ochii! Lucrăm intens la cel mai ambițios proiect

La sfârşitul lui iunie, YouTube a închis canalul neonazistului american Richard Spencer, dar şi al lui Dieudonné, condamnat în mai multe rânduri cu privire la declaraţii negaţioniste şi antisemite. Eseistul Alain Soral a avut parte de acelaşi tratament.

Forumul american Reddit a închis comunitatea The_Donald, care-l susţinea pe Donald Trump. Site-ul afirmă că utilizatorii acesteia au încălcat regulile de utilizare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri