Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina a aprobat o serie de amendamente care consolidează independenţa Băncii Naţionale

vestidinrusia.ro
Ucraina

Parlamentarii ucraineni au aprobat miercuri o serie de amendamente care consolidează independenţa Băncii Naţionale şi extind atribuţiile sale de reglementare, transmite Reuters.

Această lege era o condiţie obligatorie pentru ca Guvernul de la Kiev să obţină noi fonduri de la Fondul Monetar Internaţional, în cadrul unui acord stand-by în valoare de cinci miliarde de dolari, însă pentru a intra în vigoare trebuie semnată şi de preşedinte, potrivit agerpres.ro.

Programul cu FMI, pe care Ucraina l-a obţinut anul trecut, s-a blocat pe fondul îngrijorărilor cu privire la independenţa băncii centrale şi al eforturilor Guvernului de la Kiev de a combate corupţia, după ce guvernatorul a demisionat acuzând presiuni politice iar curtea constituţională a anulat unele măsuri anti-corupţie.

Noua lege privind Banca Naţională a Ucrainei exclude posibilitatea ca membri Guvenului să participe la reuniunile Consiliului de Administraţie al băncii centrale, cu un vot consultativ. De asemenea, numărul vice-guvernatorilor a fost extins de la cinci, la şase.

În plus, legea stabileşte o serie de cerinţe clare cu privire la consiliile de supervizare ale băncilor centrale şi conferă Băncii Naţionale un control mai mare asupra activităţilor băncilor, reputaţiei şi situaţiei financiare a principalilor acţionari ai băncilor, părţilor afiliate şi managerilor de la conducerea băncilor.

Banca Naţională a Ucrainei va dobândi puterea de a cere schimbarea unor membri din consiliul de supervizare al băncilor şi a managerilor de top, dacă nu sunt capabili să asigure stabilitatea financiară.

În perioada 2015-2017, Ucraina a închis două treimi din băncile comerciale, care au devenit insolvente din cauza unor credite riscante netransparente. De asemenea, guvernul de la Kiev a fost nevoit să naţionalizeze PrivatBank, cea mai mare bancă comercială din Ucraina, care avea un deficit de capitalizare de peste 5,5 miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.