'Noi spunem că este o invazie directă. Acestea sunt vehicule militare, sub acoperirea cinică a Crucii Roșii', a declarat Nalivaicenko, într-o conferință de presă la Kiev.
'În ultimele zile, am asistat la punerea în scenă a unei provocări riscante și bine planificate împotriva Ucrainei, prin utilizarea cinică a unei organizații internaționale respectabile precum Crucea Roșie, o provocare cu un așa-numit convoi umanitar', a subliniat directorul SBU, indicând că peste 30 de camioane au intrat ilegal vineri pe teritoriul ucrainean.
Un alt responsabil ucrainean a atribuit Moscovei 'întreaga responsabilitate' pentru securitatea convoiului umanitar pe teritoriul Ucrainei.
Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei a declarat că activitatea angajaților vamali și grănicerilor ucraineni privind procedurile de vămuire a convoiului umanitar rus în punctul de control rus 'Donețk' a fost blocată.
'Activitatea vameșilor și grănicerilor noștri este blocată, procedurile se desfășoară fără participarea noastră', a declarat agenției Interfax-Ukraina un reprezentant al serviciului de presă al instituției menționate.
Conform procedurilor de trecere a vămii efectuate joi, au fost completate documente pentru trecerea frontierei pentru '34 de persoane și 34 de vehicule, cu o greutate totală: 268-20 kg', menționează Serviciul Frontierei de Stat a Ucrainei.
O coloană de camioane ruse (între 32-34, potrivit Ria Novosti, aproximativ 70, conform ITAR-TASS și 90, potrivit Reuters) a intrat pe teritoriul Ucrainei prin punctul de frontieră Izvarino (regiunea Lugansk), fără permisiunea Kievului și neînsoțită de către reprezentanți ai Crucii Roșii.
Rusia a trimis vineri pe teritoriul ucrainean primele camioane din convoiul său umanitar ce staționează de peste o săptămână la frontieră, estimând că toate 'pretextele' invocate de Kiev pentru a-l ține pe loc au fost epuizate.
Agerpres
Comentează