Oficiali ucraineni: Rușii au intensificat distribuirea pașapoartelor în regiunile ocupate în sud

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 07-04-2023

Actualizat: 07-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Financial Times

Reprezentanții Federației Ruse instalați în regiunile ocupate în sudul Ucrainei au format „grupuri mobile” care împart cu forța pașapoarte rusești, conform oficialilor citați de Ukrainskaia Pravda.

„Inamicul crește ritmul de distribuire forțată a pașapoartelor și recurge la violență împotriva celor care refuză să le ia. La sfârșitul lunii martie, Putin și-a exprimat nemulțumirea față de ritmul de distribuire a pașapoartelor ruse. Ca răspuns, administrația de ocupație a trimise pe teren 'grupuri mobile'. Aceste grupuri merg din casă în casă și recurg la amenințări și chiar forță fizică dacă li se opune rezistență”, conform oficialilor ucraineni.

Rusia vrea să organizeze în teritoriile ocupate alegeri pentru organele locale de autoguvernare în septembrie 2023, iar obstacolul este ritmul lent al distribuirii pașapoartelor ruse.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri