Deputatul Moiseev: România are nevoie urgentă de stabilitate și de un buget adoptat

Autor: Alice Draghici

Publicat: 19-03-2026 12:46

Actualizat: 19-03-2026 12:48

Article thumbnail

Sursă foto: Camera Deputaților

Deputatul independent Alexandrin Moiseev face un apel la responsabilitate politică, într-un context pe care îl descrie drept dificil atât din punct de vedere economic, cât și geopolitic. Acesta susține că liderii coaliției trebuie să găsească rapid soluții pentru a evita blocajele și pentru a asigura stabilitatea țării.

Presiuni interne și externe asupra României

Parlamentarul atrage atenția că România se confruntă simultan cu probleme economice interne și cu un climat internațional tensionat, marcat de războiul din Ucraina și de instabilitatea din Orientul Mijlociu.

„România traversează un moment complicat, marcat de presiuni economice interne și de un context internațional tot mai instabil”, afirmă acesta.

Bugetul de stat, o urgență

Unul dintre principalele puncte semnalate este întârzierea adoptării bugetului, pe care deputatul o consideră periculoasă pentru funcționarea statului și pentru economie.

„Bugetul de stat nu mai poate fi amânat. Fiecare zi de întârziere înseamnă blocaje în administrație, incertitudine pentru mediul de afaceri și lipsă de predictibilitate pentru investiții”, a transmis Moiseev.

Creșterea prețurilor și efectele în economie

Deputatul subliniază și impactul major al scumpirii combustibililor, care se transmite în lanț în întreaga economie, afectând costurile și stabilitatea financiară.

În opinia sa, autoritățile trebuie să reacționeze rapid și coerent pentru a limita aceste efecte.

Avertisment privind instabilitatea politică

Alexandrin Moiseev avertizează că o eventuală criză politică ar agrava situația deja complicată, slăbind capacitatea statului de a gestiona provocările actuale.

„Instabilitatea politică slăbește capacitatea statului de a răspunde eficient provocărilor și transmite un semnal de nesiguranță atât către cetățeni, mediul de afaceri, dar și către partenerii externi”, a precizat acesta.

Apel la dialog și compromis

În final, deputatul face apel la maturitate politică și la cooperare între liderii partidelor, subliniind că miza actuală depășește interesele politice.

„Este momentul maturității politice, al dialogului real și al compromisului responsabil”, a mai transmis Moiseev, adăugând că România „are nevoie de stabilitate, de decizii ferme și de acțiune”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Variabil
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri