DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UDMR a depus la Camera Deputaților un pachet legislativ menit să vină în sprijinul familiilor

UDMR sigla

UDMR a depus la Camera Deputaților un pachet legislativ care propune introducerea tichetelor trusou pentru nou-născuți, sprijin pentru achiziționarea unui autovehicul, zile libere pentru unul dintre părinți, în cazul îmbolnăvirii copilului și concediul pentru îngrijirea nepotului sau nepoatei.

Propunerile legislative au fost elaborate de către deputatul UDMR Csép Éva Andrea, secretar al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, informează reprezentanții Uniunii, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Citește și: Guvernul Orban `creşte vârsta de pensionare`!

Prin urmare, UDMR propune:

Introducerea tichetelor trusou pentru nou-născuți și tichetele junior

Conform legii adoptate recent, elaborate de UDMR, angajații au dreptul, în prezent, la patru tipuri de tichete: tichetele de masă, tichetele de vacanță, tichetele cadou și tichetele culturale. Inițiativa nou-înregistrată ar extinde aceste beneficii, introducând două tipuri noi de tichete: tichetele trusou pentru nou-născuți și tichetele junior.

„Familiile ar beneficia, o singură dată la nașterea fiecărui copil, de trusoul pentru nou-născuți, în valoare de cel mult 1.500 de lei. Sprijinul va putea fi folosit exclusiv pentru achiziționarea produselor de îngrijire primară și îmbrăcăminte pentru nou-născuți”, arată UDMR în comunicatul de presă.

Tichetele junior nu pot depăși suma de 250 de lei lunar, sau suma de 700 de lei ocazional, și vor putea fi folosite de către părinți pentru achitarea serviciilor educaționale destinate copiilor, a taberelor școlare, sau pentru achiziționarea manualelor.

Ajutarea familiilor mari în achiziționarea unui autovehicul

Proiectul de lege prevede un sprijin din partea statului, de cel mult 35.000 de lei, pentru acele familii mari, care ar cumpăra o mașină de familie cu cel puțin 7 locuri. Dacă inițiativa legislativă a UDMR va fi adoptată, programul va începe la data de 1 iulie 2020 și va fi disponibil pentru familiile cu cel puțin 3 copii.

Zile libere pentru unul dintre părinți, în cazul îmbolnăvirii copilului

Conform sursei menționate, proiectul de lege elaborat de UDMR oferă posibilitatea unuia dintre părinți să solicite angajatorului cel mult 5 zile libere pe an, în cazul în care este nevoie să-și ducă copilul la consultații medicale. În prezent legea prevede o singură zi liberă pentru asemenea situații.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis a semnat! L-a trecut pe linie moartă .

Încurajarea introducerii concediului pentru îngrijirea nepotului sau a nepoatei

Modificarea legislativă inițiată de UDMR ar oferi unuia dintre bunici posibilitatea de a beneficia de concediul pentru creșterea nepotului sau a nepoatei, dacă acesta nu este pensionar, și în cazul în care părintele revine la locul de muncă înainte de trecerea celor doi ani de concediu pentru creșterea copilului, potrivit sursei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.