Udrea face pomelnicul politicienilor crescuți de Traian Băsescu

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-09-2014

Actualizat: 15-09-2014

Ea susține că există mulți alți politicieni care îi datorează cariera lui Traian Băsescu, dar acum i-au întors spatele. 

”Îi datorez cam ce îi datorează foarte mulți politicieni. Foarte mulți politicieni, mă refer la cei din zona PDL, acolo unde Traian Băsescu a fost lider, îi datorează cariera. Datorită susținerii președintelui, România a avut femei în posturi-cheie de conducere, cum ar fi al treilea om în stat - Roberta Anastase, Anca Boagiu – de 3-4 ori ministru, Suflina Barbu – ministru, Monica Macovei – ministru și apoi europarlamentar”, a spus Elena Udrea, la
Digi 24.

„Domnul Vasile Blaga a fost ministru pentru că Traian Băsescu a format un guvern în 2004 și, apoi, la sfârșitul lui 2008, un guvern din care PDL a făcut parte”, a mai spus președintele PMP.

Elena Udrea a adăugat că și Emil Boc, Adriean Videanu sau Radu Berceanu „își datorează ascensiunea politică și funcțiile ocupate sprijinului președintelui”.

Întrebată cât de corect este ca șeful statului să o susțină fără rețineri la alegerile prezidențiale, Elena Udrea a răspuns: „Eu sunt sigură că toți foștii președinți susțin pe cineva. Nu mai dau exemplul domnului Ion Iliescu, care, în 2004, făcea campanie de mână cu domnul Adrian Năstase”.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri