Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE face apel la talibani pentru o încetare completă şi permanentă a focului în Afganistan

kabul-afghanistan

Uniunea Europeană (UE) le-a cerut talibanilor din Afganistan o încetare a focului "completă şi permanentă" şi i-a avertizat că, dacă vor prelua puterea prin forţă şi se va restabili un emirat islamic, riscă izolarea şi instabilitatea prelungită în ţară, relatează vineri EFE.

Înaltul Reprezentant pentru politică externă al UE, Josep Borrell, a declarat într-un comunicat că ofensiva militară în curs a talibanilor "este în contradicţie directă cu angajamentul lor declarat faţă de o soluţionare negociată a conflictului şi faţă de procesul de pace de la Doha".

''UE condamnă încălcările din ce în ce mai frecvente ale dreptului umanitar internaţional şi ale drepturilor omului, în special în zonele şi oraşele controlate de talibani", a declarat acesta, informează Agerpres.

Prin urmare, UE le cere talibanilor să reia imediat discuţiile, să pună capăt imediat violenţelor în curs şi încetarea completă şi permanentă a focului.

Atacurile "provoacă suferinţe inacceptabile cetăţenilor afgani şi cresc numărul persoanelor strămutate în interiorul ţării şi al celor care părăsesc Afganistanul în căutarea siguranţei".

Pentru UE, "este esenţial ca progresele importante realizate de femei şi fete în ultimele două decenii, inclusiv în ceea ce priveşte accesul la educaţie, să fie menţinute".

În caz contrar, a avertizat UE, "în cazul în care puterea este preluată cu forţa şi se restabileşte un emirat islamic, talibanii se vor confrunta cu nerecunoaşterea, izolarea, lipsa sprijinului internaţional şi perspectiva unui conflict continuu şi a unei instabilităţi prelungite în Afganistan".

De asemenea, UE şi-a precizat obiectivul de a continua să sprijine poporul afgan, dar a adăugat că această asistenţă va fi condiţionată de "o soluţionare paşnică şi favorabilă incluziunii şi de respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor afganilor, inclusiv ale femeilor, tinerilor şi minorităţilor".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.