Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE și Iralnda adoptă o pozitie tranșantă-Nu vor semna un acord Brxit referitor la menţinerea deschisă a graniţei irlandeze care să poată fi anulat unilateral

Brexit

Nici Irlanda şi nici Uniunea Europeană nu vor semna vreodată un acord referitor la menţinerea deschisă a graniţei irlandeze care să poată fi anulat unilateral de către Marea Britanie, a declarat luni ministrul irlandez de Externe Simon Coveney, transmite Reuters preluată de Agerpres.

Cu doar cinci luni înainte de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, premierul Theresa May trebuie să încheie un acord de separare, iar negocierile se împiedică de termenii menţinerii liberei circulaţii între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care este membră a UE.

Publicaţia Daily Telegraph a relatat că ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, a solicitat, în mod privat, dreptul de a retrage Marea Britanie din acordul referitor la frontiera cu Irlanda, după trei luni.

”Poziţia irlandeză rămâne consecventă şi foarte clară că un acord temporar, care să poată fi denunţat unilateral de britanici, nu va fi acceptat niciodată de Itrlanda sau de Uniunea Europeană”, a scris Coveney pe Twitter.

După o întâlnire care a avut loc vineri, la Dublin, şeful de cabinet al lui May, David Lidington, Coveney şi Lidington au afirmat că cele două părţi sunt foarte aproape să rezolve diferendele referitoare la frontieră.

Lidington a mai spus că guvernul britanic îşi va respecta angajamentele asumate deja în privinţa frontierei, care includ un acord care va fi aplicat până la găsirea unei soluţii mai bune.

UE a anunţat ulterior că acordul referitor controlul vamal va fi aplicat la nivelul întregii Marii Britanii şi ar putea acorda acestei ţări anumite drepturi de stabilire a reglementărilor comerciale, menţinând în acelaşi timp regulile din Irlanda de Nord conforme cu cele din UE, au afirmat vineri oficiali şi diplomaţi britanici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.