Uniunea Europeană cere autorităţilor ucrainene să se adreseze Consiliului Europei "cât mai repede posibil" pentru un aviz de specialitate asupra noii Legi a educaţiei, mai exact asupra secţiunii referitoare la limba în care se desfăşoară procesul de învăţământ, cea mai vizată de critici, a relatat marţi seara TOCPress, site de ştiri al românilor din Ucraina, citând Radio Svoboda (Radio Free Europe/Radio Free Liberty), potrivit agerpres.ro.
"Salutăm declaraţiile cu privire la intenţia autorităţilor ucrainene de a solicita Consiliului Europei un aviz de specialitate şi facem apel ca ele să efectueze acest demers cât mai repede posibil", a declarat Maya Kosyanchich, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini.
Citește și: Ancheta în cazul lui procurorului 'Portocală', ţinută la secret. Răspunsul oficial al DNA
Citește și: Parlamentul votează conducerile TVR și Radio România. Cine sunt noii președinți-directori generali
"În contactele noastre cu autorităţile ucrainene, partea europeană întotdeauna a pus accentul pe faptul că legislaţia respectivă trebuie să corespundă obligaţiilor internaţionale asumate de Ucraina, în special Convenţia cadru a Consiliului Europei pentru protecţia minorităţilor naţionale şi Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare", a afirmat ea.
"Aşa cum s-a menţionat în concluziile anterioare ale Comisiei de la Veneţia, rolul limbii ucrainene ca limbă de stat şi protejarea limbilor minoritare şi regionale trebuie să fie atent echilibrate", a subliniat Kosyanchich, citată de agenţia de presă Unian.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat luni seara controversata Lege a educaţiei, adoptată de Rada Suprema de la Kiev (parlamentul unicameral) la 5 septembrie, care - potrivit minorităţilor naţionale - îngrădeşte dreptul minorităţilor la educaţie în limba maternă.
Comentează