Ufa, echipa românului Ionuț Nedelcearu, s-a salvat de la retrogradarea în liga a doua din Rusia

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 02-06-2019

Actualizat: 02-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: descopera.ro

Ufa, echipa internaţionalului român Ionuţ Nedelcearu (23 de ani), a obţinut salvarea de la retrogradare în liga secundă din Rusia, după 2-1, la general, în dubla cu Tom Tomsk, anunță MEDIAFAX.

Formaţia românului a pierdut manşa retur, disputată duminică, scor 0-1, dar a fost ajutată de victoria cu 2-0, de pe teren propriu, din urmă cu trei zile. Unicul gol din retur a fost reuşit de mijlocaşul lui Tom Tomsk, Aleksey Gasilin, în minutul 11. Pentru Ufa, Ionuţ Nedelcearu a fost integralist, la fel ca mijocaşul Cătălin Carp, trecut pe la CFR Cluj, FCSB şi Viitorul.

În minutul 90+5, Belenov, portarul lui Ufa, a fost eliminat, însă acest lucru nu a mai contat, iar echipa lui Nedelcearu va continua să evolueze în prima ligă din Rusia şi în sezonul următor.

În acest sezon, Nedelcearu a fost folosit în 33 de partide la Ufa, fiind un titualr constant al echipei sale. Fostul fundaş de la Dinamo a reuşit un gol şi o pasă decisivă.

Astăzi, de la ora 17:00, un alt internaţional român, Paul Anton (28 de ani), este implicat în barajul pentru evitarea retrogradării din Rusia. În tur, echipa sa, Samara, a câştigat pe terenul lui Nizhny Novgorod, scor 3-1.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri