DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ: Fostul ministru al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, trimis în judecată de DNA

valerian vreme

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Valerian Vreme, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în dosarul legat de licenţele Microsoft, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului VREME VALERIAN, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.", se arată în comunicatul DNA.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Valerian Vreme este acuzat că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract ce avea ca obiect închirierea drepturilor de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. 

"Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. 
De menționat este faptul că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro. Ulterior, în același context, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro.
Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.", menţionează procurorii DNA.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.