Un accident rutier în care au fost implicate 8 persoane, între care patru copii, s-a produs, marţi, pe Drumul European 85, în judeţul Bacău. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale, dar şi de Poliţie.
”În urmă cu câteva momente, pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină în comuna Răcăciuni, pe E85, în urma unui apel care anunţa producerea unui accident rutier. De urgenţă, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD, o ambulanţă TIM, o ambulanţă Transport Victime Multiple şi trei ambulanţe SAJ”, a transmis, marţi, ISU Bacău.
Sursa citată a precizat că în accidentul rutier este implicat un autoturism în care se aflau opt persoane (patru adulţi şi patru copii).
Intervenţia edchipajelor de la faţa locului este în plină desfăşurare.
UPDATE 19:05
Doi dintre copiii implicați în accident au murit, conform Mediafax.