Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMĂ ORĂ ANRE a AMENDAT și ENEL pentru nereguli la facturile emise pentru GAZE NATURALE

enel

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE a amendat societățile Enel Energie și Enel Energie Muntenia cu câte 200.000 de lei, după controalele efectuate asupra modului de factuare a gazelor naturale. În urma verificărilor efectuate, ANRE a constatat că societățile Enel Energie și Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conținând schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

Citește și: LEGEA E O GLUMĂ în România: ANPC a găsit PROBLEME la 27 din 72 furnizori de gaze și energie verificați

În ceea ce privește domeniul gazelor naturale, societățile Enel Energie și Enel Energie Muntenia nu au emis facturi clienților beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021 și aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia. Pe măsură ce vor fi finalizate și celelalte acțiuni de control având ca tematică aplicarea schemei de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, concluziile și eventualele sancțiuni și măsuri aplicate vor fi făcute publice.

Clienții finali care au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuție pentru clarificări, acesta având obligația transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real. În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată. Instituția recomandă clienților finali de energie electrică/gaze naturale să încheie o convenție de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul și să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condițiilor contractuale, în special modificarea prețurilor/tarifelor. Dacă aceste modificări nu respectă condițiile prevăzute în contract (preț fix pe o anumită perioada de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanța de judecată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.