Ultimă oră: Clinica din Constanța, unde o gravidă a murit, a dat în judecată DSP

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 30-10-2025 16:41

Actualizat: 30-10-2025 16:44

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Unitatea medicală din Constanța unde o gravidă a murit vrea să își continue ectivitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Clinica privată Armonia unde a murit o tânără polițistă imediat după ce a născut a dat în judecată DSP Constanța și cere suspendarea actului prin care spitalul a fost amendat. Primul termen a fost stabilit pentru 12 noiembrie.

Societatea Isis Medical Center SRL, care administrează Spitalul privat Armonia din Constanța, a dat în judecată DSP Constanța și solicită suspendarea actului administrativ prin care s-a aplicat o amendă de 30.000 de lei și s-au închis secția ATI și blocul operator. Firma cere suspendarea actului până la o decizie a instanței, scrie Mediafax.

Cererea de suspendare a executării actului administrativ este depusă la Tribunalul Constanța și are prim termen de judecată data de 12 noiembrie.

Anunțul ministrului Sănătății

Blocul operator și secția de terapie intensivă a spitalului privat din Constanța unde o tânără a murit la scurt timp după naștere au fost închise, iar unitatea va funcționa doar în regim ambulatoriu, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după verificările Inspecției Sanitare de Stat și a Corpului de Control al Ministerului Sănătății.

„Unitatea spitalicească privată va funcționa în regim ambulatoriu, atât cât sigur îi se permite conform legislației în vigoare. Ce se va întâmpla mai departe cu unitatea privată nu știu și sper că dacă în această unitate sanitară va mai avea loc vreodată un act medical, el să fie făcut corespunzător și respectând toate standardele”, a declarat ministrul.

Pentru a preveni astfel de situații, Ministerul Sănătății anunță o platformă digitală de supracontrol al modului în care sunt autorizate unitățile sanitare.

„În ultima săptămână s-a creat un grup de lucru împreună cu colegii de la Corpul de Control și de la Inspecția Sanitară de Stat, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, pentru a realiza o platformă digitală”, a explicat Rogobete.

Practic, fiecare document necesar pentru obținerea avizului va fi încărcat de Direcția de Sănătate Publică, iar specialiștii de la Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control din Ministerul Sănătății vor valida sau nu acest aviz.

Ministrul Sănătății a subliniat gravitatea situației: „Din păcate, cred că asistăm în ultimele trei luni de mandat, cred că este a treia situație în care identificăm un aviz sanitar de funcționare emis de către Direcția de Sănătate Publică în mod ilegal”.

Unitatea sanitară funcționa din 2009 și a fost autorizată anual de Direcția de Sănătate Publică Constanța, deși nu respecta normele legale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri