Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ Joe Biden îl sună pe Klaus Iohannis: Mai mulți lideri europeni participă la discuție

Klaus Iohannis Joe Biden Iohannis Biden

Preşedintele american Joe Biden are vineri, începând de la ora 16:00 GMT, o discuţie telefonică cu lideri transatlantici despre criza generată de concentrarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina, a anunţat Casa Albă, informează Reuters şi EFE.

La videoconferinţă participă cancelarul german, Olaf Scholz, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, premierul britanic, Boris Johnson, omologul său canadian, Justin Trudeau, cel italian, Mario Draghi, preşedintele român, Klaus Iohannis, şi cel polonez, Andrzej Duda. La discuţie mai iau parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Este prima discuție din ultimele săptămâni la care este invitat și Klaus Iohannis.

Citește și: Rusia anunță că urmează să răspundă SUA și NATO

Obiectivul videoconferinţei este ''discutarea preocupărilor comune asupra faptului că Rusia continuă să-şi sporească forţele militare în jurul Ucrainei'', precum şi ''continuarea coordonării'' între aliaţi ''atât în ceea ce priveşte diplomaţia, cât şi descurajarea''.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, urmează să susţină o conferinţă de presă la Casa Albă tot vineri, în jurul orei 19:00 GMT.

Citește și: ALERTĂ SUA trimit avioane de vânătoare în România

Tensiunile s-au accentuat în ultima lună după ce Occidentul a denunţat concentrarea a peste 100.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina, ceea ce a determinat guvernele rus şi american să se lanseze într-o bătălie propagandistică, notează agenţia EFE.

Moscova repetă de atunci că nu are intenţia să atace Ucraina, dar Washingtonul a estimat vineri că un asemenea atac ar putea surveni ''în orice moment''.

Citește și: Vladimir Putin a dat semnalul: Este cea mai importantă decizie în criza care ar putea duce la al Treilea Război Mondial

Odată cu comasarea de trupe la graniţa ucraineană, Rusia a înaintat Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, solicitări respinse de Washington, care a propus în schimb Moscovei măsuri de dezarmare şi sporire a încrederii reciproce, cum ar fi de pildă să asigure Rusia prin inspecţii că în bazele pentru scuturile antirachetă din România şi Polonia nu sunt amplasate rachete Tomahawk.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.