ULTIMA ORĂ - Mai multe persoane arestate în Iran după tragedia aviatică

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 14-01-2020

Actualizat: 14-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autoritățile iraniene au anunțat marți că mai multe persoane, despre care se crede au fost implicate în doborârea unui avion de pasageri ucrainean, au fost arestate, a declarat un oficial de la Teheran, potrivit site-ului agenției de știri Reuters.

„Au avut loc ample investigații și unii oameni au fost arestați", a declarat purtătorul de cuvânt al autorităților judiciare din Iran, Gholamhossein Esmaili, potrivit Mediafax.

Riposta procurorilor DNA: cum vor să-l țină în continuare pe Liviu Dragnea în spatele gratiilor/ Instanța a rămas în pronunțare

Oficialul iranian nu a oferit alte detalii.

Teheranul a recunoscut sâmbătă că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei a doborât din greşeală avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord. Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri