ULTIMĂ ORĂ RESTRUCTURARE Guvernul Orban a aprobat ELIMINAREA a 78 de posturi din Ministerul Muncii

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 29-01-2020

Actualizat: 29-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Este oficial - Guvernul României a aprobat, la cererea Ministerului Muncii, eliminarea a 78 de posturi din ministerul condus de Violeta Alexandru. Detalii despre schimbare au fost postate pe Facebook.

Citește și: Daniel Funeriu, IEȘIRE NERVOASĂ la adresa lui Tudor Gheorghe: Mizerabile rapsod! Pune-te, mă, în genunchi în fața copiilor acestei țări și cere-le iertare!

 

"Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Noua organigramă va avea 346 de posturi față de 424 în prezent

Guvernul a adoptat hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii şi Protecției Sociale prin care numărul maxim de posturi al aparatului propriu este redus.

Astfel, din totalul de 424 de posturi existente în prezent, după reorganizare vor fi păstrate 346, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

Noua organigramă prevede reducerea numărului total de demnitari, de posturi alocate cabinetelor demnitarilor, dar și de posturi de conducere (de la 40 la 28).

Noua structură prevede:

Cabinete demnitari:

- 4 posturi de secretar de stat, față de 5 în prezent

- 12 posturi cabinete secretari de stat, față de 20 în prezent

- 6 posturi cabinet ministru, față de 8 în prezent

Posturi de conducere:

- 1 post secretar general adjunct, față de 2 în prezent

- 0 posturi director general, față de 5 în prezent

- 11 posturi director, față de 10 în prezent

- 16 posturi șef serviciu, față de 23 în prezent.

Prin măsurile de reorganizare aprobate de Guvern se estimează o economie anuală cu cheltuielile de personal de aproape 9 milioane de lei", conform Ministerului Muncii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri