ULTIMA ORĂ Se salvează Bucureștiul? Rata de infectare în funcție de care se stabilesc scenariile se schimbă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-03-2021

Actualizat: 22-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

UPDATE

Întrebată care vor fi modificările în calculul incidenţei, Moldovan a precizat: ”Am convenit să calculăm rata de incidenţă luând în calcul 14 zile, dar care se opresc cu 3 zile anterior momentului vorbirii, tocmai pentru ca acele cazuri pe care noi le luăm calcul să fie alocate şi cazurile raportate corespunzător. (...) Atunci calculul va fi mai corect aşa”.

De asemenea, Moldovan a precizat că este important ca în toate judeţele să se testeze cât mai mult, referindu-se la judeţele cu puţine teste unde nu se poate concluzina că, de fapt, sunt cazuri puţine: ”Judeţele cu testare redusă sunt cele în care nu ştii ce se întâmplă. Populaţia din acele judeţe este, de fapt, o populaţie neinformată şi faţă de care nu se pot lua anumite măsuri”.

Un alt indicator avânt în vedere va fi numărul de paturi ATI şi gradul de ocupare al acestora: ”Procesul acesta al paturilor de ATI este foarte dinamic, dar numărul paturilor de terapie intensivă este foarte mic”.

Știrea inițială

Rata de infectare Covid în funcție de care se stabilesc scenariile va fi calculată diferit, a anunțat luni secretarul de stat la ministerul Sănătății, Andreea Moldovan. Decizia finală va fi luată marți, a precizat reprezentantul Guvernului.

Autoritățile vor să schimbe modul în care se calculează rata de infectare cu Covid 19, în baza căreia se stabilesc scenariile în timpul epidemiei. Anunțul a fost făcut luni la finalul unei discuții care a avut loc la Ministerul Sănătății.

Citește și: Răsturnare de situație! Colegiul Medicilor a decis că Flavia Groșan nu a greșit, dar i-a cerut să nu mai apară în presă

„A fost o discuție mai mult decât fructoasă și colegială în care am convenit cu toții fiind o infecție atât de dinamică, datele pe care le folosim necesită periodic actualizare. Ne-am gândit care ar fi indicatorii cei mai sugestivi pentru procesul epidemiologic din teritoriu astfel încât să știm că imaginea pe care ne o vor oferi atunci când vor fi calculați va fi o imagine mai apropiată de realitate”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat la ministerul Sănătății.

Andreea Moldovan a anunțat că se fac simulări și a spus că marți va fi luată decizia finală.

Citește și: Dominic Fritz, primarul Timișoarei, agent al serviciilor secrete germane? Legături ciudate

„Sunt șase indicatori. Am avut încă doua variabile în interpretarea acestora drept pentru care ne am înțeles cu toții că vom face simulări, iar mâine ne vom întâlni să tragem concluzia finală. Sunt indici de trend evolutiv, rata de incidență, capacitate de testare, număr de cazuri pe unitate teritorială focar sau fără focar. Practic sunt niște indicatori tehnici pe care în momentul în care îi vom agrea cu toții, îi vom face publici”, a precizat Moldovan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri