Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimă oră: Traficul pe mai multe șosele din România e paralizat după tragediile de la Crevedia și Alba

breaking news stiripesurse.ro

Traficul rutier pe principalele șosele din România a fost perturbat duminică de mai multe incidente grave și de ceață, anunță autoritățile. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că duminică dimineața, circulația este oprită pe ambele sensuri pe DN 1A București-Ploiești, în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, pentru a permite lichidarea totală a incendiului.

Traficul rutier este deviat pe DC 77A – DJ 701B – DN 7 Tărtășești, pe sensul către Ploiești, iar pe celălalt sens, circulația este deviată pe DJ 101B Periș – Tâncăbești – DN1. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare și pe DN1 Sebeș-Turda, în localitatea Sântimbru, județul Alba, după ce, în cursul nopții, un autoturism a acroșat un grup de șase persoane.

Trei tineri au murit, iar polițiștii au constatat că șoferul era beat. Circulația este deviată pe rute ocolitoare deoarece se efectuează cercetarea la fața locului. Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 181, în zona localității Bujoreni, județul Vâlcea, un autoturism s-a răsturnat pe partea carosabilă. Șoferul nu a fost găsit la fața locului. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir, fără valori ridicate de circulație. Se estimează reluarea normală a circulației pe parcursul dimineții.

În plus, ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 300 de metri pe autostrada A2 București – Constanța, în zona podurilor de la Fetești și Cernavodă. Nu sunt înregistrate evenimente rutiere, anunță Infotrafic. Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Ploiești, DN1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, circulația rutieră se desfășoară normal.

Tot duminică, în intervalul orar 11.00 - 20.00, în condițiile avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naționale, drumurile expres și autostrăzi din municipiul București și județele Călărași, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Botoșani și Iași. Măsura este impusă pentru a proteja stratul asfaltic. (

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.