ULTIMA ORĂ - Tudorel Toader vine de URGENȚĂ în țară, în contextul ultimelor informaţii privind DNA

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-02-2018

Actualizat: 13-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis, pentru MEDIAFAX, că joi va participa la şedinţa de Guvern, în condiţiile în care acum se află în Japonia pentru mai multe întrevederi, iar premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să vină mai repede în ţară, în contextul ultimelor informaţii privind DNA.

"Joi voi participa la şedinţa de Guvern", a transmis ministrul Justiţiei.

Conferinţa de la Tokyo este programată să se încheie pe 17 februarie, adică vineri.

Totodată, Tudorel Toader a precizat că nu există la Ministerul Justiţiei nicio invitaţie primită de la Palatul Cotroceni, în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis ar fi dorit o întrevedere cu ministrul.

Precizările vin după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că îl va chema de urgenţă în ţară pe Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, aflat în vizită de lucru în Japonia, în contextul ultimelor informaţii privind situaţia de la DNA.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri