DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ Un polițist local și un funcționar OCPI, REȚINUȚI în dosarul rechinilor imobiliari

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Doi suspecți, un polițist local și un funcționar OCPI au fost reținuți în urma perchezițiilor de miercuri dimineață și urmează a fi prezentați joi procurorului.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut miercuri dimineaţă nouă percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în Ilfov, într-un dosar penal vizând infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, omisiunea sesizării şi executarea de lucrări fără autorizaţie de desfiinţare, toate în legătură cu demolarea ilegală a unui imobil situat în centrul Capitalei, într-o zonă protejată construită, relatează News.ro.

Şase persoane au fost duse la audieri. Percheziţiile s-au desfăşurat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, precum şi la Direcţia de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti. Surse din anchetă au afirmat că imobilul demolat ilegal este situat în Strada Visarion nr. 8.

Citește și: Vlad Voiculescu: ‘Cred că este bine ca oamenii să aibă acces la teste antigen de calitate’ .

În iulie 2019, Hotnews relata că ultimul episod din povestea casei de peste 100 de ani de pe strada Visarion 8, construită după planurile arhitectului Ion Berindei, s-a sfârşit. Proprietarii demolează fără autorizaţie şi rămăşiţele ultimelor ziduri pentru a face loc unei noi construcţii. Reprezentanţii Primăriei Capitalei spun că nu era nevoie de una deoarece proprietarii au venit cu un act de la Cadastru care dovedeşte că pe teren nu mai era nimic. Mai mult, Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a dat autorizaţie de construire pentru ridicarea în loc a unui bloc cu două subsoluri, parter şi 4 etaje.

În urmă cu 12 ani, casa de pe strada Visarion, nr. 8, era întreagă, chiar bine întreţinută. Din 2001 imobilul a fost lăsat în paragină. În 2007, tâmplăria a fost scoasă, iar ornamentele de pe faţadă au început să se degradeze. În 2008, proprietarii au încercat să o demoleze, dar la presiunea societăţii civile şi a presei, autorităţile au intervenit şi au oprit lucrările care se desfăşurau ilegal. După acest episod, casa a rămas fără acoperiş, însă faţada a scăpat întreagă. Apoi, încet-încet, imobilul a fost lăsat nepăzit şi a fost furat cărămidă cu cărămidă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.