Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimatul rusesc pentru militarii ucraineni din CRIMEEA: Predați-vă sau mâine începe ATACUL

ucraina
Premierul interimar, Arseni Iaţeniuk, a cerut Rusiei să-şi retragă trupele, considerând acţiunile Moscovei drept o "declaraţie de război" şi a anunţat închiderea spaţiului aerian pentru aeronavele militare.
Personal militar rus, la poartă unității militare din Perevalnoie. Soldații ucraineni au fost trimiși dincolo de porți
UPDATE 19.50 Un grup de 16 deputaţi ruşi au înregistrat un proiect de lege care permite ca Federaţia Rusă să anexeze peninsula ucraineană Crimeea pentru a-şi proteja cetăţenii, a informat presa rusă, potrivit căreia documentul a fost înregistrat pe 28 februarie şi, deşi în el nu se menţionează în mod expres Crimeea, aceasta este menţionată într-o notă explicativă.
Deputaţii adaugă că acceptarea acestei „părţi a unui stat străin” ca „subiect al Federaţiei Ruse” ar trebui să se facă printr-un referendum, „desfăşurat în conformitate cu legislaţia statului străin” în acel teritoriu concret. În cazul unui rezultat pozitiv, acel teritoriu s-ar integra în Rusia cu statut de republică, regiune sau cu alt statut.
UPDATE 19.40 Flota rusă din Marea Neagră a negat informaţiile conform cărora ar fi dat un ultimatum unităţilor militare ucrainene din Crimeea până mâine dimineaţă la ora locală 05:00 pentru a se preda, în caz contrar urmând a fi ţinta unui atac, transmite agenția Interfax. UPDATE ora 17.45: Flota Rusă din Marea Neagră a dat un ultimatum forțelor ucrainene din Crimeea până marți la ora 5.00 (ora locală, ora 03.00, GMT) să se predea, altfel va începe un atac efectiv asuypra unităților militare ucrainene din Peninsulă, relatează BBC, citând agenția Interfax, care se referă la surse din Ministerul Apărării de la Kiev. UPDATE 17.35: O bază aeriană ucraineană din Crimeea a trecut, cu tot cu avioane, sub comanda republicii autonome. Este vorba despre baza aeriană tactică 204 a Forţelor Aeriene ale Ucrainei, echipată cu 45 de avioane de vânătoare şi 4 avioane de instrucţie. La baza aeriană ar fi peste 800 de soldaţi, ce ridică numărul total al militarilor Forţelor Armate ale Ucrainei care "au trecut de partea poporului Crimeii" la 6.000. Trupe ruse, care au preluat practic controlul asupra întregii Peninsule Crimeea, înconjoară singurele două posturi ale Poliţiei de Frontieră ucrainene care au rămas în mâinile unor persoane loiale Guvernului de la Kiev, printre care aeroportul Simferopol, capitala republicii autonome, relatează Agerpres. 17.10: Rusia a catalogat drept "inadmisibile" ameninţările secretarului de stat american John Kerry, care a denunţat invadarea Ucrainei de către Rusia, adăugând că această ţară riscă în consecinţă să-şi piardă locul în G8, relatează AFP, preluată de Agerpres. Totodată, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, examinează posibilitatea de a convoca o reuniune extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările UE în contextul crizei din Ucraina. În cazul în care nu se va convoca o reuniune de urgenţă, liderii ţărilor UE se vor întâlni cu prilejul Consiliului European din 20 şi 21 martie, la Bruxelles. ora 14.45: Peste 5.000 de membri ai armatei ucrainene au dezertat şi s-au subordonat autorităţilor republicii autonome Crimeea, susţine un purtător de cuvânt al acestor autorităţi pro-ruse, cel mai notabil caz fiind comandantul marinei militare ucrainene. „Pe 2 şi 3 martie au trecut în mod voluntar de partea poporului din Crimeea 5.086 reprezentanţi Ministerului de Interne, Grănicerilor şi Forţelor Armate ale Ucrainei”, relatează Interfax. Premierul pro-rus al Crimeii, Serghei Axionov, a anunţat crearea flotei militare a republicii autonome Crimeea, ce va fi condusă de contraamiralul Denis Berezovski, care a dezertat din marina militară ucraineană la comanda căreia fusese numit de guvernul de la Kiev cu numai două zile în urmă. Ei doi au apărut, duminică seara, la o conferinţă de presă la care acesta din urmă a anunţat că trece de partea autorităţilor pro-ruse din Crimeea şi a depus chiar un jurământ. În consecinţă, Berezovski a fost pus la Kiev sub acuzare pentru înaltă trădare. ora 14.30: Serviciul de frontieră ucrainean a anunțat că două nave de desant rusești au acostat ilegal în portul Sevastopol, duminică. Cele două nave sunt Olenegorski Gorniak din Flota de Nord și Georgi Pobedonosets din Flota Baltică. Flota rusească de la Marea Neagră este staționată la Sevastopol, precizează BBC. Pe de altă parte,ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a condamnat acțiunile rușilor ca fiind inacceptabile. „Rușii consideră că țările care au aparținut imperiului lor, la un moment sau altul, nu trebuie să iasă de tot de sub controlul lor. În cazul Crimeei, ei au deja acolo o bază militară la Sevastopol și având în vedere ceea ce s-a întâmplat în Ucraina - plecarea lui Ianukovici - vor să pună mâna pe Crimeea. Evident, în ceea ce privește legislația internațională acest lucru este inacceptabil”, a spus el la postul public de radio francez.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.