Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimele lucrări la Secția ATI de la Spitalul de Arsuri

Sectia ATI spital arsi

Lucrările de reabilitare și modernizare la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri sunt la final. Primăria Sectorului 1 estimează că această investiție va fi terminată în jurul datei de 20 decembrie 2016.

În acest moment, constructorul așteaptă livrarea centralei de tratare a aerului, special concepută pentru spitalele de arsuri. Aceasta este achiziționată din import și va ajunge la unitatea medicală la mijlocul lunii, după efectuarea procedurilor vamale. O dată cu montarea centralei, lucrările la această secție sunt finalizate din punctul de vedere al Primăriei Sectorului 1. Menționăm că Secția ATI va deveni funcțională numai după ce Ministerul Sănătății o va dota cu paturi și aparatură medicală.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a verificat astăzi, la prânz, stadiul lucrărilor la Secția ATI pentru a se asigura că acestea se derulează conform graficului și că vor fi gata până la sfârșitul lunii decembrie.

“Primăria Sectorului 1 va finaliza până la sfârșitul acestei luni lucrările de modernizare și reabilitare a Secției ATI de la Spitalul de Arsuri. Astfel, marii arși din România vor putea beneficia de asistență medicală la înalte standarde și în condiții de maximă siguranță. Sper ca Ministerul Sănătății să fi demarat procedura de achiziție a aparaturii medicale și a paturilor. Ar fi inacceptabil ca primăria să termine lucrările, iar secția să rămână nefuncțională din cauza lipsei dotărilor medicale”, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Lucrările la secția ATI de la Spitalul de Arsuri, demarate în luna septembrie 2016 și finanțate de Primăria Sectorului 1, sunt următoarele: decopertare, consolidare pereți, acolo unde a fost cazul, schimbarea instalației electrice, montarea de ferestre noi și a unor uși cu deschidere automată din inox.

În plus, Primăria Sectorului 1 achiziționează și instalația de climatizare și ventilație specială pentru această secție, se anunţă într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.