UMF lansează un program de formare pentru utilizarea inteligenţei artificiale, pentru studenţi şi dascăli

Autor: Liana Ganea

Publicat: 14-08-2025 13:40

Actualizat: 14-08-2025 16:40

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Victor Babeş" din Timişoara lansează un amplu program de formare pentru utilizarea inteligenţei artificiale (AI), dedicat cadrelor didactice şi studenţilor, în procesul educaţional şi de cercetare ştiinţifică.

Programul de Formare şi Certificare a Competenţelor Digitale Avansate va fi organizat într-un format de instruire modern, de tip blended learning şi va combina avantajele învăţării asincrone cu interacţiunea directă, pentru a asigura o experienţă de învăţare flexibilă şi eficientă, arată, joi, un comunicat al UMF Timişoara, potrivit Agerpres.

La finalul programului de pregătire, participanţii vor putea utiliza instrumente AI relevante pentru analiza şi vizualizarea datelor, crearea de imagini şi prezentări, redactarea şi editarea avansată a textelor academice, revizuirea literaturii ştiinţifice şi organizarea informaţiilor, precum şi pentru detectarea plagiatului. Programul de instruire va cuprinde şi sesiuni dedicate principiilor de etică şi reglementărilor privind utilizarea AI în educaţie şi cercetare, pentru aplicarea responsabilă a acesteia în activitatea profesională.

Prin această iniţiativă, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara îşi reafirmă angajamentul de a susţine inovaţia în educaţie şi cercetare ştiinţifică şi de a pregăti membrii comunităţii sale academice pentru provocările şi oportunităţile viitorului digitalizat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri