Un arădean infectat cu SARS-CoV-2 care trebuia să stea în izolare, prins fără mască în tramvai

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-11-2021

Actualizat: 09-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: clubferoviar.ro

Un tânăr din Arad care este confirmat infectat cu SARS-CoV-2 şi trebuia să stea în izolare acasă a fost prins de jandarmi într-un tramvai, el fiind legitimat pentru că nu purta mască de protecţie sanitară, potrivit Agerpres.

Bărbatul are 21 de ani şi este din municipiul Arad, iar potrivit Centrului Judeţean de Coordonare a Intervenţiei este infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Bărbatul a fost depistat într-un tramvai în zona Gării Arad, în timp ce jandarmii desfăşurau o acţiune de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Citește și: SURSE Interlopul care s-a LUAT DE GULER cu fostul ministrul Vela RIDICAT DE DIICOT -El și CLANUL său...

"Jandarmii au observat într-un tramvai doi tineri, băiat şi fată, care nu purtau masca de protecţie sanitară. La următoarea staţie, tinerii au fost invitaţi să coboare, iar în urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că pe numele bărbatului este emisă şi o alertă de tip 'coronavirus asociat', respectiv infectare cu virusul SARS-CoV-2. Conform prevederilor legale în vigoare, tânărul avea obligaţia legală de a se izola la domiciliu, pentru a preveni răspândirea virusului în comunitate", a transmis, marţi, Jandarmeria Arad.

Jandarmii au întocmit pe numele tânărului actele necesare începerii urmăririi penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Totodată, el şi prietena sa au fost amendaţi cu câte 500 de lei, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri