Un autoturism a derapat de pe DN 2 şi s-a izbit de mai mulţi copaci - Trei tineri au fost răniţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-02-2022

Actualizat: 02-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Foto Mediafax

Trei tineri au fost răniţi, marţi noaptea, după ce autoturismul în care se aflau a derapat de pe DN 2 şi s-a izbit de mai mulţi copaci, informează IPJ Ialomiţa, potrivit Agerpres.

Din verificările efectuate a reieşit că la volan se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Sfântul Gheorghe, care a părăsit partea carosabilă în afara localităţii Sineşti, intrând în coliziune cu mai mulţi copaci de pe marginea drumului.

Citește și: Cum s-a SCUZAT `ȘEFU`` și `BOSSU``Claudiu Manda în fața anchetatorilor DNA

În urma impactului, atât şoferul, cât şi o tânără de 18 ani şi un alt pasager de 22 de ani au fost răniţi şi transportaţi cu ambulanţe la unităţi medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.

Cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri