DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un bărbat care a ucis o femeie în Ploieşti, condamnat definitiv la 16 ani şi opt luni de închisoare

ciocanel judecator

Un bărbat acuzat că, la începutul lunii august a anului trecut, a ucis o femeie pe un teren viran din apropierea unei străzi din Ploieşti a fost condamnat definitiv, marţi, la 16 ani şi opt luni de închisoare.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de către inculpatul Vasile Pascale împotriva deciziei Tribunalului Prahova, care, în data de 14 februarie, l-a condamnat pe acesta la 16 ani şi opt luni de închisoare pentru omor şi furt. În aceste condiţii, decizia instanţei de fond a rămas definitivă.

Prin sentinţa Tribunalului Prahova, inculpatul a fost obligat la plata sumei de câte 100.000 lei daune morale pentru fiecare dintre cele două părţi civile, precum şi a sumei de 16.073 lei daune materiale reprezentând cheltuieli cu înmormântarea victimei şi contravaloarea unor bijuterii amanetate, dar şi la plata sumei de 21.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, conform Agerpres.

De asemenea, instanţa a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova emis la momentul trimiterii în judecată a dosarului, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, la data de 3 august 2016, i-a aplicat victimei, Tatiana Tudor, mai multe lovituri la nivelul feţei şi a înjunghiat-o în gât cu un ciob de sticlă, rănile conducând la decesul victimei. Totodată, Vasile Pascale este acuzat că i-a sustras femeii mai multe bunuri, şi anume, bijuterii din aur, carduri bancare şi două telefoane mobile.

Într-un comunicat emis anterior de Tribunalul Prahova se arăta că victima şi agresorul s-au întâlnit în data de 3 august în jurul prânzului, în apropierea străzii Laboratorului din municipiul Ploieşti, cei doi mergând împreună pe un teren viran din zonă acoperit cu vegetaţie deasă, unde a avut loc crima. Surse judiciare au declarat că cei doi s-ar fi cunoscut pe o reţea de socializare şi că agresorul a fost ridicat de anchetatori de pe litoral, la o săptămână de la comiterea faptei. Cercetările au fost efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale, IJP Prahova - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Ploieşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.