Premium
Cel mai vârstnic veteran de război din Alba şi printre puţinii care mai supravieţuiesc în judeţ, Ioan Loghin, a împlinit luni 102 ani, vârstă la care îşi îngrijeşte soţia, de 95 de ani, imobilizată la pat. "Undeva pe deal, la marginea satului Fărău, locuieşte veteranul de război Ioan Loghin, 102 ani împliniţi chiar azi de 1 mai. La vârsta aceasta îşi îngrijeşte soţia, de 95 ani, aflată pe pat, paralizată de 13 ani. Femeia are Alzheimer, nu îl recunoaşte şi îi sărută mâna de fiecare dată când e lângă ea, mulţumindu-i, ca unui străin, că o îngrijeşte", se arată într-o postare publicată luni pe pagina de Facebook a Cercului Militar Alba Iulia, scrie Agerpres.
Comuna Fărău, în care locuiesc cei doi e celebră pentru o biserică unde se făceau exorcizări
Cei doi au avut zece copii, din care trăiesc nouă, unii dintre ei stabiliţi în străinătate, inclusiv în Australia. Una dintre fete locuieşte însă într-un sat vecin şi ea este cea care vine zilnic la părinţii săi, pentru a le face de mâncare şi a-i îngriji. Potrivit celor relatate de către directorul Cercului Militar, Petruţa Pop, moşu' Loghin, care poartă în corp câteva schije, nu mai vede decât foarte puţin, iar la banca din faţa porţii ajunge pe pipăit. "A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud şi a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruşi, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea. A fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră şi unde au fost atacaţi ulterior. Povesteşte el că era o zi călduroasă, nimeni nu era în jurul lui şi îi era foarte sete. Picioarele ciuruite erau întoarse invers, în spate, cu tot cu bocanci. A stat acolo inert până spre seară. De sete şi având dureri insuportabile, simţea cum i se usucă trupul şi că moare.
Armata, povesteşte el, aduna noaptea în nişte camioane morţii şi, eventual, şi răniţii. Aşa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morţilor. În noapte aceea, a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină. Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia şi Caracal, în funcţie de cum ruşii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aştepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect", povesteşte Petruţa Pop. Rănit, Ioan Loghin s-a întors acasă, în Fărău, unde îl aşteptau 11 fraţi mai mici şi mama sa, tatăl decedând înainte de război. S-a căsătorit în 1946, a lucrat toată viaţa la oi, iar din munca câmpului şi-a făcut o gospodărie frumoasă. "Cu rănile din război s-a obişnuit, iar schijele rămase în corp au devenit parte din viaţa lui. Pielea îmbătrânită şi transparentă pe alocuri scoate la lumină vene groase vizibile, dar şi aceste dovezi ale suferinţei: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braţ, în vreo trei locuri, pe umăr şi coaste. Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare şi i-a tratat rănile, dar resturile de bombă, care i-au atins corpul, au rămas acolo", mai spune Petruţa Pop. În judeţul Alba, mai trăiesc doar câţiva veterani de război.
