DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un bărbat de 32 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit într-un accident la Ciorogârla, la ieşirea de pe A1

mediafax.ro
ambulanță pompieri smurd

Şoferul unui autoturism, un bărbat de 32 de ani, a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Ciorogârla, la ieşirea de pe A1, potrivit agerpres.ro.

"În această dimineaţă, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în localitatea Ciorogârla, la ieşire de pe A1, după ce un autoturism a fost implicat într-un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, singura persoană implicată în accident a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SAJ care a trecut prin zonă în momentul producerii evenimentului. Ulterior, bărbatul a fost preluat de ambulanţa SMURD şi transportat la un spital din Capitală", a informat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Poliţia cercetează cauzele şi condiţiile care au dus la producerea accidentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.