Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un bărbat de 43 de ani din Tulcea a fost internat în spital cu arsuri pe mâini şi faţă, după ce a încercat să stingă un incendiu

Facebook
ambulanta salvare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost internat, duminică, în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Tulcea, cu arsuri pe mâine şi faţă, după ce a încercat să stingă un incendiu care a izbucnit cel mai probabil din cauza unei ţigări aprinse, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Incendiul care a cuprins o casă din oraşul Tulcea a fost stins după aproape două ore de pompieri, care au intervenit cu două autospeciale şi au scos din bucătărie o butelie, evitând astfel producerea unei explozii

"Din nefericire, a fost necesară intervenţia echipajului SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, monitorizare şi transportarea la spital a unui bărbat, în vârstă de 43 ani, care a suferit arsuri de gradul I la nivelul membrelor superioare şi faţă, în timp ce încerca să stingă incendiul. De asemenea, o femeie, în vârstă de 73 de ani, a suferit un atac de panică. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ, sosit la faţa locului, refuzând transportul la spital", a anunţat ISU Delta, potrivit Agerpres.ro.

În urma incendiului au ars aproximativ 70 de metri pătraţi de acoperiş, bunurile din două camere şi s-au degradat tavane din rigips pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi şi circa 15 metri pătraţi de parchet, fiind salvate două locuinţe din apropiere.

Potrivit ISU Delta, cauza probabilă de producere a incendiului este fumatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.