Un bărbat din Galați a fost reținut după ce a fost prins în flagrant când ridica un colet cu 2,5 kilograme de cannabis

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 25-11-2021

Actualizat: 25-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik.com

Un bărbat din Galaţi a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant în timp ce ridica un colet cu 2,5 kilograme de cannabis, drogurile fiind aduse din Spania, conform news.ro.

Poliţia Judeţeană Galaţi a anunţat, joi, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, au desfăşurat, miercuri, o acţiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar penal privind trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc.

Astfel, în municipiul Galaţi, un bărbat de 38 de ani a fost prins în flagrant delict, în momentul în care ar fi ridicat un colet, expediat din Spania. Coletul conţinea 2,5 kilograme de cannabis.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri