Un bărbat din Harghita a fost amendat de Primărie cu 10.000 lei pentru depozitarea ilegală a deşeurilor

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-03-2023

Actualizat: 03-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat din comuna harghiteană Sânsimion a fost amendat de Primărie cu 10.000 lei pentru depozitarea ilegală a deşeurilor, a anunţat pe Facebook ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Acesta a punctat faptul că primăriile trebuie să ia măsuri mai stricte împotriva celor care depozitează neconform deşeurile, potrivit Agerpres.

"Dacă nu merge cu vorba bună, primăriile au datoria să ia măsuri mai stricte împotriva celor care depozitează neconform deşeurile. În comuna Sânsimion, un cetăţean a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că a depozitat ilegal deşeurile! Acest comportament îl putem schimba doar dacă arătăm toleranţă zero faţă de aceste cazuri. Trebuie să fie clar pentru toată lumea, locul deşeurilor este la tomberon, la centrele de reciclare şi la depozite. Sperăm că acest caz va fi un exemplu pentru toate părţile implicate: pentru cei care nu respectă legea prin amenzi, iar pentru autorităţile locale prin acţiunile eficiente împotriva celor care încalcă legea!", a afirmat ministrul Mediului, Tánczos Barna, în postare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri