Un bărbat din Vâlcea este acuzat că ar fi șantajat o minoră de 13 ani, pentru a obține fotografii în ipostaze intime

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 18-11-2020

Actualizat: 18-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat de 30 de ani este cercetat de polițiștii din Vâlcea, după ce ar fi șantajat o fată de 13 ani, pe care ar fi amenințat-o că publică discuții compromițătoare și căreia i-ar fi cerut fotografii intime, potrivit Mediafax.

Potrivit IPJ Vâlcea, polițiștii din cadrul Postului Berislăvești au fost sesizați de bunica fetei cu privire la faptul că, în perioada 15 – 19 octombrie 2020, nepoata sa a fost amenințată de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cu darea în vileag a unor discuții compromițătoare, pe care acesta le-ar fi purtat cu fata pe rețelele de socializare, în scopul obținerii de fotografii intime de la aceasta.

Robert Turcescu iese la atac: 'USR nu e un partid, e o iluzie'. Ce spune Rareș Bogdan despre atitudinea USR-PLUS

Polițiștii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului, de unde au ridicat mai multe sisteme informatice și medii de stocare externă.

De asemenea, bărbatul a fost audiat la Postul de Poliție Berislăvești. În prezent, acesta este cercetat în libertate, a mai transmis Poliția Vâlcea.

Cercetările în acest caz sunt continuate pentru comiterea infracțiunii de șantaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri