Un bărbat rănit într-un accident în care au fost implicate patru mașini, la intrare în localitatea Lumina, a fost transportat cu elicopterul la spital

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 21-03-2019

Actualizat: 21-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O persoană a fost rănită, fiind preluată de un elicopter SMURD, în urma unui accident rutier în lanţ în care au fost implicate patru autoturisme, petrecut joi după-amiază pe DN 22, la intrarea în localitatea constănţeană Lumina, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Orange, Telekom, Vodafone și UPC România se aliază! Ce vor să declanșeze

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, coliziunea în lanţ a avut loc după ce un şofer a ieşit cu maşina pe drumul naţional, din curtea unei vulcanizări, fără să se asigure şi să acorde prioritate de trecere autovehiculelor aflate în trafic.

Citește și: A fost făcut public! Cine ar fi făcut, de fapt, poza în care Laura Codruța Kovesi ar fi în crama lui Sebastian Ghiță

"La ora 14,35, un bărbat, în vârstă de 49 ani, a condus un autoturism, pe DN22, în localitatea Lumina, iar în momentul în care a ieşit din curtea unei vulcanizări cu intenţia de a traversa drumul naţional, pe fondul neacordării de prioritate, la intersecţie cu DJ 226, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 19 ani, pe DN 22, dinspre Ovidiu către Tulcea. În urma coliziunii, al doilea auto a fost proiectat către dreapta, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, ambele aflându-se oprite pe DJ 226 la intersecţie cu DN 22", a informat IPJ.

Citește și: Lovitură pentru Opoziție! Sondaj devastator

A fost rănit şoferul maşinii ce a produs accidentul, acesta fiind preluat, conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), de un elicopter SMURD. "Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral şi era conştientă în momentul preluării", au menţionat reprezentanţi ai SAJ Constanţa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri