Un bucureştean în vârstă de 61 de ani, care a învăţat să înoate în urmă cu cinci ani, a câştigat săptămâna trecută locul al III-lea la concursul internaţional Oceanman şi se pregăteşte acum pentru o competiţie Ironman în Lanzarote, Spania.
Corneliu Popescu a înotat săptămâna trecută 10 kilometri în Golful Persic alături de alte trei persoane înscrise la categoria de vârstă 60 - 69 de ani şi a declarat că cea mai grea parte a cursei a fost cea din apropierea clădirii Burj Al Arab, din cauza valurilor şi a curenţilor.
"De obicei, în ape liniştite, fac 10 kilometri în 4 ore şi un sfert sau 4 ore şi jumătate, dar aici, din cauza valurilor şi curenţilor din apropierea clădirii Burj Al Arab, am făcut cinci ore. Timpul nu mă caracterizează, dar asta e viaţa, nu poţi să le ai pe toate", a declarat, pentru AGERPRES, Corneliu Popescu.
El a spus că face sport doar pentru sănătate şi că acum se pregăteşte pentru un concurs Ironman în Lanzarote.
"Mi-am propus doar să termin concursul din Insulele Canare, pentru că e o diferenţă de nivel de 2.500 de metri la bicicletă, iar acolo va fi cel mai greu. Apoi va fi maratonul. Ironman înseamnă 3,8 kilometri de înot, 180 de kilometri pe bicicletă şi 42,2 kilometri maraton. Nu ştiu dacă o să reuşesc să obţin o medalie, pentru că acolo va fi vorba de 17 ore de sport continuu, iar concurenţa pe categoria mea de vârstă e foarte mare", a arătat Popescu.
Pentru concursul din Spania, Corneliu Popescu se antrenează şase zile pe săptămână cu Daniel Nistoroiu, antrenor la Masters Swim & Tri.
La aceeaşi cursă, de 10 kilometri, Şerban Frăţilă s-a clasat pe locul al II-lea la categoria 50 - 59 de ani şi a obţinut astfel cel de-al doilea premiu la un concurs internaţional, după cel din anul 2017 câştigat la Istanbul, în urma traversării Bosforului.
Şerban Frăţilă, angajat al Ministerului Afacerilor Interne, continuă antrenamentele pentru că în această toamnă vrea să traverseze înot strâmtoarea Gibraltar alături de fondatorul asociaţiei Ice Swimming and Open Water Romania, Paul Georgescu.
De altfel, primul înotător din istorie care a parcurs o milă la Cercul polar de sud, Paul Georgescu, pregăteşte 12 sportivi care în luna iunie vor participa în Italia la un nou concurs Oceanman.
Concursul desfăşurat săptămâna trecută în Dubai a reunit la start 800 de concurenţi din 40 de ţări, potrivit responsabilului concursurilor Oceanman din Orientul Mijlociu, Cherif Fathy. "A fost foarte bine pentru că le-am oferit un bun prilej tuturor participanţilor să îşi îndeplinească obiectivele pe care şi le stabilesc la începutul fiecărui an şi pentru care se antrenează. Întotdeauna te simţi bine atunci când îi ajuţi pe alţii să-şi îndeplinească visul", a spus Cherif Fathy.
Oceanman este una dintre puţinele competiţii de înot în ape deschise din lume care îmbină sportul cu turismul. Locurile alese pentru desfăşurarea curselor sunt printre cele mai atractive, iar competiţiile se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor, distanţele variind de la 1,5 kilometri până la 30 de kilometri.
Un bucureştean în vârstă de 61 de ani, care a învăţat să înoate în urmă cu cinci ani, a înotat 10 kilometri în Golful Persic
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

7
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
7

30
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
30

738
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
738

52
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
52

149
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
149

36
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
36

3.379
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
3.379

61
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
61

1.322
Descoperire macabră în Argeș: segment osos uman găsit într-o troiță de pe un drum forestier
1.322

2.816
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
2.816

90
Nouă persoane s-au bătut pe o stradă din Adjud – Cinci au ajuns la spital, alte patru fiind duse la Poliţie pentru audieri / Nu există istoric de conflict între persoanele implicate
90

2.426
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.426

2.849
Sondaj CURS - Majoritatea românilor resping acțiunile partenerilor strategici: atacul asupra Iranului, „mai degrabă nejustificat”
2.849
















Comentează