Un colos european dă startul răzbunării Europei, împotriva lui Donald Trump: Americanii le vor vedea mai mult în poze

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-03-2025 09:26

Actualizat: 07-03-2025 11:28

Article thumbnail

Sursă foto: Alicia Windzio / DPA / Profimedia

Decizia lui Donald Trump de a impune tarife speciale Europei generează efecte în lanț și o regândire a priorităților. Volkswagen, cel mai mare producător de mașini din Europa, dă tonul ”răzbunării” și lovește puternic tocmai cu modelul de mașină electrică de sub 20.000 de euro, o mașină extrem de așteptată în toată lumea. Volkswagen a anunțat că își va concentra masiv atenția asupra vânzărilor din Europa, iar americanii riscă să vadă ”mai mult în poze” acest model de mașină, informează News.ro.

Volkswagen îşi va orienta strategia de vânzări pentru noul său model electric de 20.000 de euro, programat să fie lansat în 2027, pe piaţa europeană, a declarat miercuri şefa mărcii germane, Christine Wolburg, citată de Reuters.

Constructorul auto are nevoie de timp până atunci pentru a reduce costurile bateriilor, astfel încât să poată comercializa maşina la acest preţ competitiv.

Acest model va fi primul din gama Volkswagen care va integra software dezvoltat în parteneriat cu producătorul american de vehicule electrice Rivian. Noua tehnologie va utiliza mai puţine unităţi de control electronic şi mai puţine cabluri, ceea ce va reduce greutatea vehiculului şi va simplifica procesul de producţie.

Volkswagen intenţionează să lanseze opt noi modele electrice accesibile până în 2027, inclusiv ID.2, un model de 25.000 de euro, care va ajunge pe piaţă în acest an.

O concurenţă tot mai mare pe piaţa vehiculelor electrice accesibile

În prezent, doar câteva modele, precum Dacia Spring sau Leapmotor T03, sunt disponibile în Europa la un preţ sub 20.000 de euro. Totuşi, în acest an, vor fi lansate 11 modele electrice sub 25.000 de euro, printre care Renault R5, Fiat Grand Panda şi Hyundai Inster.

Volkswagen şi Renault au purtat negocieri pentru a colabora la producţia unei versiuni electrice accesibile a Renault Twingo, însă discuţiile au eşuat anul trecut. Renault va lansa singură modelul în 2026.

Volkswagen reduce costurile pentru a rămâne competitiv

Marca Volkswagen trece printr-un proces de reducere a capacităţii de producţie şi a costurilor, pentru a-şi asigura resursele financiare necesare dezvoltării unor modele electrice mai ieftine. Producătorul german se confruntă cu o concurenţă tot mai puternică din partea mărcilor chineze, care ameninţă cota sa de piaţă în Europa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri