DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un contract a fost în sfârşit semnat pentru proiectarea şi construcţia tunelului Shipka prin lanţul muntos al Balcanilor

stirileprotv.ro
Bulgaria steag

Un contract a fost în sfârşit semnat miercuri pentru proiectarea şi construcţia ultimei secţiuni a centurii ocolitoare din jurul oraşului oraşului Gabrovo, în centrul Bulgariei, şi a unui tunel prin lanţul muntos al Balcanilor, sub muntele Shipka.

Guvernatorul regiunii Gabrovo, Ralitsa Manolova, a numit semnarea contractului "un eveniment memorabil pentru întreaga ţară".

O procedură relevantă în temeiul Legii privind achiziţiile publice a început în 2019, dar a fost amânată pentru că a fost contestată în instanţă, potrivit Agerpres.ro.

Proiectul este o prioritate în cadrul noului Program de Conectivitate în Transport 2021-2027, care se află în aşteptarea aprobării Comisiei Europene.

Un contract de proiectare şi construcţie şi un contract de supraveghere a construcţiilor au fost semnate de Todor Vassilev, preşedintele Consiliului de Administraţie al Agenţiei pentru Infrastructura Rutieră (RIA), şi contractanţii. Proiectarea şi construcţia vor fi realizate de DZZD Consortium PSVT, care cuprinde Patni Stroezhi Veliko Tarnovo AD, Hydrostroy AD şi Patingeneringstroy EAD. Contractul este în valoare de 358.020.000 leva, inclusiv TVA, iar durata acestuia este de 240 de zile (opt luni), pentru partea de proiectare, şi 1.280 de zile (3,5 ani) pentru partea de construcţie. Supravegherea construcţiei este încredinţată DZZD Transconsult - Sveko AD, conform unui contract în valoare de 6.479.935 leva, inclusiv TVA, a anunţat Administraţia regiunii Gabrovo.

Planul prevede construirea unui drum de opt kilometri, reabilitarea a 2,6 kilometri din drumul existent între Gabrovo şi Kazanlak şi construirea a cinci tuneluri cu o lungime totală de patru kilometri. Tunelul de sub muntele Shipka va avea o lungime de 3,2 kilometri, iar celelalte patru vor fi de 171 metri, 240 metri, 90 metri şi, respectiv 290 metri. Proiectul include realizarea a şase poduri, a unui pasaj subteran, a 12 terasamente armate, un perete de susţinere şi un perete de consolidare.

Tunelul Shipka va fi la un kilometru vest de pasul Shipka şi la un kilometru est de Muntele Malusha. Segmentul său nordic va fi în regiunea Gabrovo şi partea sudică va fi în regiunea Stara Zagora. Va avea un drum cu două benzi, două benzi de ghidare şi două trotuare.

Tunelul va fi o facilitate importantă care va prelua traficul din nord Bulgariei spre sud. Principalele rute pe care le va deservi sunt: Ruse - Veliko Tarnovo - Shipka - Stara Zagora - Svilengrad (Makaza), şi Oryahovo - Sevlievo - Mt Shipka - Stara Zagora - Svilengrad (Makaza).

Contractele au fost semnate la sediul RIA în prezenţa directorilor companiilor contractante, a ministrului adjunct pentru Dezvoltare Regională şi Lucrări Publice, Dilyana Ivanova, a unor parlamentari din circumscripţia Gabrovo, membri ai Comitetului de Dezvoltare Regională a Adunării Naţionale şi a viceprimarilor din Gabrovo.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.