Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un echipaj românesc este calificat direct în Finala A, iar alte două echipaje vor evolua în semifinale la Mondialele de canotaj Under-23

agerpres
vasle canotaj

Un echipaj românesc (patru plus unu rame feminin) este calificat direct în Finala A, iar alte două echipaje vor evolua în semifinale, dublu vâsle feminin şi dublu rame masculin, vor evolua în semifinale, după cursele desfăşurate marţi la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Varese (Italia).

La patru plus unu rame feminin, echipajul compus din Daria-Ioana Dinulescu, Elena-Diana Suta, Elena-Maria Robitu, Ancuţa-Adelina Ungurean şi Antonia Iancu a terminat cursa preliminară pe locul 5, având asigurată calificarea în Finala A, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Canotaj.

La dublu vâsle feminin, Andrada-Maria Moroşanu şi Iulia-Liliana Bălăucă au terminat cursa pe primul loc în seria sa şi s-a calificat în semifinale, ca şi echipajul de dublu rame masculin, alcătuit din Andrei Mândrilă şi Claudiu Neamţu, care a încheiat cursa pe locul 2 în seria sa, potrivit Agerpres.ro.

Mariana-Laura Dumitru a câştigat seria a patra şi s-a calificat, luni, în semifinalele probei de simplu vâsle feminin categorie uşoară.

Alte şase echipaje şi-au asigurat prezenţa în recalificări, după cursele de marţi.

În proba de patru rame feminin, Amalia Bucu, Dumitriţa Juncănariu, Estera-Costina-Beatrice Vîlceanu şi Alina-Maria Baletchi au încheiat cursa pe locul 4 şi vor concura la recalificări.

Echipajul de patru rame masculin, compus din Andrei-Petriţor Axintoi, Alexandru-Laurenţiu Danciu, Florin Arteni şi Alexandru Gherasim, va concura la recalificări după ce a terminat pe locul 2 cursa de marţi.

La patru vâsle masculin, Constantin Emanuele Sterea, Ilie Lucian Aparaschivei, Cristian-Vasile Nicoară şi Costi-Daniel Neagoe au încheiat cursa pe locul 3 şi vor intra în recalificări.

La patru vâsle feminin, Emanuela-Ioana Ciotău, Cristina Drugă, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş vor concura în recalificări după ce au încheiat cursa din serie pe locul 2.

Echipajul de 8+1 feminin, alcătuit din Alice-Elena Turcanu, Andreea-Fabiola Iorgovan, Lorena Constantin, Florentina Buburuzan, Alexandra-Cornelia Ionel, Larisa-Andreea Bogdan, Manuela-Gabriela Lungu, Iuliana Timoc şi Ştefania Paiu, a încheiat cursa de calificare pe locul 2 şi va evolua la recalificări.

În cursa de calificare a probei de 8+1 masculin, Dumitru-Valentin Bucur, Andrei Lungu, Andrei-Valentin Maliş, Andrei Hemen, Florin Ceobanu, Ionuţ Pavel, Gheorghe Morar, Gheorghe Scripcaru şi Maria-Antonia Iancu au ieşit pe locul 5 şi vor lua startul în recalificări.

Lotul de tineret al României participă la competiţie (25-30 iulie) cu 10 echipaje şi 43 de sportivi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.