Un fost lider PMP dezvăluie: În partid se ştia că Udrea va candida

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-08-2014

Actualizat: 18-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Acesta a lansat un apel către cei care au plecat din Fundaţia Mişcarea Populară, cărora le propune să se întoarcă. Radu Lambrino, fost membru al fundaţiei şi fost preşedinte al PMP Timiş, refuză oferta lui Diaconescu şi face câteva dezvăluiri despre modul cum erau văzute lucrurile în interiorul partidului.


Lambrino, care a trecut la PNL împreună cu întreaga conducere al PMP Timiş, îl consideră pe Diaconescu „un tip de calitate, care ştie foarte multe despre rolul ăsta de preşedinte”. Totuşi, fostul lider PMP nu vrea să participe la fărâmiţarea dreptei. Acesta spune clar că unul dintre motivele pentru care a plecat din partid a fost duplicitatea afişată de PMP: pe de o parte se susţinea că Diaconescu va candida, pe de altă parte, era clar că Udrea va fi candidatul PMP.


„Eu fac de foarte mult timp politică. Ceea ce s-a întâmplat în campania pentru europarlamentare a fost un prim pas spre o candidatură la Cotroceni. A fost foarte personalizată campania de europarlamentare, pe profilul politic al doamnei Udrea. Prima organizaţie la care a venit domnul Diaconescu a fost organizaţia de Timiş. Am avut o discuţie cu dumnealui, în care s-a discutat şi despre cât de sigură este această candidatură şi chiar în acele momente domnul Diaconescu îşi punea problema dacă să candideze din parea PMP sau să meargă pe candidatură a Fundaţiei Mişcarea Populară, el fiind preşedintele fundaţiei”, a explicat Radu Lambrino.


Potrivit fostului preşedinte PMP Timiş, direcţia pe care o propune Elena Udrea după alegerile prezidenţiale nu este una clară, bazată pe vreo doctrină politică. Acesta a fost un alt motiv care l-a determinat să plece la PNL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri