Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost ministru danez al Imigraţiei a fost condamnat la două luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de despărţirea unor cupluri de azilanţi

danemarca

Fostul ministru danez al Imigraţiei Inger Støjberg a fost condamnat la două luni de închisoare, după ce un tribunal special l-a găsit vinovat de despărţirea ilegală a mai multor cupluri de solicitanţi de azil în care femeile erau minore, relatează AFP.

Inger Støjberg a fost condamnată luni cu privire la încălcarea Convenţiei europene a drepturilor omului, prin despărţirea acestor cupluri, dintre care unele aveau copii, conform news.ro.

“Inger Støjberg este vinovată de încălcarea deliberată a legii responsabilităţii ministeriale”, a anunţat într-un comunicat tribunalul.

Fostul ministru a pledat nevinovat în acest proces excepţional care a început în septembrie.

Ea nu a fost condamnată la închisoare cu suspendare, însă condamnaţii la mai puţin de şase luni de închsoare pot fi monitorizaţi electronic, iar Støjberg ar putea să nu ajungă după gratii.

În 2016, 23 de cupluri de vârste apropiate au fost despărţite fără să le fie examinate individual cazurile, la ordinul ministrului. Membrii cuplurilor au fost plasaţi în diverse centre pe timpul examinării ulterioare a cazurilor.

Potrivit tribunalului, decizia lui Støjberg a fost ilegală deoarece cuplurile au fost despărţite fără excepţie, iar serviciul Imigraţiei nu a analizat cazurle individual.

Parlamentul danez urmează să decidă dacă o dă afară pe Støjberg din Legislativ.

Inger Støjberg, care a fost ministru al Imigraţiei şi Intergării din 2015 în 2019, într-un Guvern de centru-dreapta susţinut de Partidul Popular danez (DF, antimigraţie), a contribuit la o consolidare a politicii împotriva migraţiei.

Ea s-a lăudat că i-au fost adoptate peste 110 amendamente care restrâng drepturile străinilor.

În timpul mandatului, ea a obţinut adoptarea unei legi care prevede confiscarea bunurilor refugaţilor în vederea finanţării şederii lor în Danemarca.

Støjberg este doar al treilea politican - din 1910 - trimis să fie judecat de acest tribunal special de 26 de judecători, care judecă miniştri cu privire la incompetenţă sau neglijenţă în tmpul mandatului.

Ultimul dosar, ”Tamilgate”, a fost judecat în 1993 - blocarea ilegală a reunificării familiilor tamile de refugiaţi în 1987 şi 1988 de către un fost ministru conservator al Justiţiei, Erik Ninn-Hansen.

El a fost condamnat la patru luni de închsoare cu suspendare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.