Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost internat duminică din cauza unei mai vechi probleme la ochi care a recidivat, informează luni site-ul Gazzettadelsud.it.
În vârstă de 78 de ani, cel care a fost prim-ministru al Italiei de trei ori şi care conduce partidul de opoziţie Forţa Italia (de centru-dreapta) ar urma să rămână internat aproximativ o săptămână.
'Nu ne aşteptăm la o şedere în spital prea scurtă', a declarat Alberto Zangrillo, doctorul personal al lui Berlusconi, precizând că acest lucru 'nu trebuie să ducă la interpretări ciudate'.
O iritaţie la nivel ocular l-a împiedicat, anul trecut, pe Silvio Berlusconi să ia parte la o audiere, la Milano, în cadrul procesului în care era acuzat de folosirea serviciilor sexuale ale unei prostituate minore cunoscute drept Ruby. Fostul şef al guvernului de la Roma a fost achitat în acel caz, anunță agerpres.
Un fost premier italian a ajuns, de urgență, la spital
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

50
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
50

90
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
90

14
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
14

543
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
543

936
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
936

822
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
822

244
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
244

436
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
436

393
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
393

3.295
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.295

1.492
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.492

1.604
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.604

2.832
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.832
















Comentează