Un grajd cu 100 de oi a fost cuprins de INCENDIU în Hargita - Pompierii au reuşit să salveze majoritatea animalelor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-03-2020

Actualizat: 27-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Adevărul

Un incendiu puternic a cuprins, vineri seara, un grajd din satul Cobăteşti, comuna Şimoneşti, în care se aflau aproximativ 100 de oi, pompierii reuşind să salveze majoritatea animalelor aflate în interior, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, la faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere şi au fost alertate serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă Şimoneşti şi Cristuru Secuiesc.

Citește și:  Streinu Cercel, despre testarea din Capitală: 'Dacă modelul va fi de succes, îl replicăm în țară'

Echipele de intervenţie au constatat că incendiul se manifestă generalizat, pe o suprafaţă de circa 450 mp.

Sursa citată a precizat că s-a reuşit salvarea celor aproximativ 100 de oi, însă cinci dintre ele au fost surprinse şi nu au mai putut fi evacuate din grajdul cuprins de flăcări.

Pompierii militari şi civili au reuşit să localizeze incendiul şi lucrează la lichidarea lui, cauza probabilă de izbucnire urmând să fie stabilită după finalizarea intervenţiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri